Odată cu prezentarea unui iPhone, Steve Jobs s-a arătat sceptic
în privinţa succesului aşa-numitelor telefoane-Hummer. Se referea
printre altele şi la HTC HD7, un terminal cu un ecran mai mare de
4″. Un studiu publicat de curând arată că în Statele Unite,
asceste dispozitive reprezintă un sfert din piaţa telefoanelor
inteligente. Pe alte pieţe ponderea lor este mult mai
mică, inclusiv în România, însă asta nu ne-a împiedicat să primim
cu mult interes telefonul în redacţie. În continuare veţi afla ce
impresii ne-a lăsat.
Cum arată un telefon mare
Poate că unii dintre cititori dispun de
un sistem de navigaţie cu ecran de 4.3″. Ei pot să perceapă
într-un fel cât de mare este HTC HD7. Pentru cei care au o riglă la
îndemână, dimensiunile specificate de producător sunt 122 x 68 x
11,2 mm. Deşi este impunător atunci când este aşezat pe birou, HD7
este un telefon destul de subţire. Greutatea de 162 g poate
fi justificată de dimensiuni şi îl plasează între smartphone-urile
grele de piaţă. Din păcate, modelul primit la test avea o
mică problemă de construcţie şi cartela SIM era vizibilă printr-o
fantă subţire între capac şi corpul telefonului. Chiar capacul în
sine ni s-a părut destul de fragil pentru un terminal de top precum
HD7.
Iniţial am crezut că ecranul de 4.3″ cu rezoluţie de
480×800 de pixeli este protejat de Gorrila Glass, însă acest
material nu este menţionat în lista de specificaţii a
produsului. HTC HD7 este înconjurat pe laturi de o brăţară
metalică luciosă în care sunt integrate câteva butoane şi
conectorii. Deasupra ecranului, în spatele unei plase metalice sau
din plastic se află casca. Difuzorul a fost amplasat pe spatele
telefonului, alături de camera foto cu senzor de 5 MP şi
două LED-uri pentru iluminare. HD7 se alimentează şi se
conectează la calculator cu ajutorul unui cablu microUSB, iar
pentru căşti şi handsfree este oferită o mufă jack de 3,5 mm. În
pachet găsim un încărcător de priză cu mufă USB, un cablu de date
şi pereche de căşti cu microfon.
Dotări
HTC HD7 are parte de-o motorizare de top, dacă putem face o
comparaţie cu zona auto. Procesorul Qualcomm Scorpion la 1
GHz este asistat de un GPU Adreno 200 şi performanţele lor sunt
excelente cu sistemul de operare Widnows Phone 7. Viteza
maximă pentru conexiunile 3G este de 7,2 Mbps, iar placa de reţea
wireless suportă cel mai rapid standard, 802.11n. Europenii primesc
o memorie internă de doar 8 GB, fiind discriminaţi faţă de asiatici
care au parte de o cantitate dublă. Camera foto de 5 MP poate
focaliza automat şi poate filma la rezoluţie 720p. Locaţia pozelor
sau a filmărilor poate fi obţinută cu ajutorul modulului GPS. De
menţionat este capacul metalic din jurul camerei foto care se
rabatează pentru a sprijini telefonul pe o birou.
Sistemul de operare
În mod normal, sistemul de operare ar fi trebuit să
complementeze aceste dotări şi să transforme HTC HD7 într-un
terminal cu adevărat de top. Din păcate, sistemul de
operare trage telefonul în jos şi iroseşte parcă un ponteţial
mare. Pentru cei care nu sunt încă familiari cu limitările
impuse de WP7, le vom înşira într-o listă mai jos pentru avea
un punct de plecare:
La această listă ar fi putut fi adăugată şi lipsa
funcţiilor Copy/Paste, însă chiar înainte de publicarea articolului
a fost lansat un patch ce rezolvă această lipsă. Chiar şi
aşa, este greu de crezut că un telefon cu dotări de top şi un preţ
de măsură poate fi atât de limitat de un sistem de operare care se
doreşte a fi de ultimă generaţie. Ne întrebăm ce succes ar putea
avea Nokia
cu viitoarele sale telefoane dacă Microsoft nu renunţă măcar în
parte la aceste limitări artificiale. Spun artificiale deoarece HTC
HD7 poate rula fără probleme mai multe aplicaţii în acelaşi timp,
ar fi avut loc pentru o cameră video frontală şi lista poate
continua.
Performanţe
În condiţiile date, HD7 se mişcă impecabil. Nu
am avut nicio problemă cu deschisul aplicaţiilor sau folosirea lor.
Chiar şi browser-ul cu mai multe tab-uri deschise este foarte
rapid, cu muzica rulând în fundal. Ecranul principal şi cel pentru
setări se mişcă impecabil, însă matricea display-ului nu le face
dreptate. Ghosting-ul este foarte vizibil şi uneori devine puţin
deranjant. Tastatura de pe ecran este accesibilă în cele două
versiuni ale sale, date de orientarea telefonului.
Multimedia
Dacă îţi cumperi HTC HD7 şi vrei să-l foloseşti ca să asculţi
muzică, pregăteşte-te să-ţi completezi ID3 tagg-urile la toate
melodiile pe care le deţii. Acele tagg-uri sunt foarte importante
pentru a importa muzica în memoria telefonului folosind aplicaţia
Zune. Playerul audio este foarte sărac în setări, fiind
construit în jurul librăriei muzicale. Aşa cum spuneam, nu
este disponibil nici măcar un egalizator sau presetări însă
playerul este salvat de o aplicaţie preinstalată de HTC numită
Sound Enhacer. Ea oferă o serie de presetări şi posibilitatea de-a
amplifica una din cele trei plaje de frecvenţă principale (Bass,
Vocal, Treble). Căştile din pachet au o calitate decentă,
însă cei cu urechile fine ar putea să le schimbe cu o pereche mai
bună. Ieşirea audio este excelentă, fiind testată de noi cu căşti
şi sistem audio de calitate.
Dimensiunile şi rezoluţia ecranului lui HTC HD7 ar trebui să-i
entuziasmeze pe cei care doresc să vizioneze din când în când câte
un videoclip sau chiar un show. Clipsul de pe spatele telefonului
permite amplasarea lui pe birou într-o poziţie confortabilă pentru
vizionare. Din nefericire, toate clipurile sau filmele din
memoria PC-ului personal trebuie să treacă prin aplicaţia Zune
pentru a fi convertite într-un format acceptat de telefon.
Conversia poate dura mult atunci când PC-ul este lent. Calitatea
imaginii este bună, însă scenele în mişcare au de suferit din cauza
efectului de ghosting al ecranului.
Foto şi video
Calitatea imaginilor obţinute cu HTC HD7 nu diferă cu mult de
cea oferită de alte smartphone-uri actuale. Sharpness-ul puternic
ascunde puţin calitatea redusă a detaliilor. Camera foto oferă
câteva setări, însă nu permite nici măcar controlul valorilor ISO.
Declanşatorul poate fi folosit pentru deblocarea telefonului şi
activarea camerei foto, însă această funcţie nu funcţionează dacă
senzorul de proximitate de deasupra ecranului detectează ceva.
Filmarea video este posibilă la o rezoluţie maximă de 1280×720 de
pixeli cu 25 fps. Calitatea este bună în condiţii de lumină
puternică şi decentă atunci când lumina este mai slabă.
Browser, suită office şi altele
Browser-ul lui HTC HD7 este foarte rapid. Încărcarea paginilor
şi zoom-ul în pagină se fac foarte repede, iar navigarea folosind
tab-uri va fi foarte apreciată de utilizatori. Din nefericire,
lipsa suportului pentru Flash sau chiar Silverlight afectează
experienţa cu IE din WP7. Suita office include aplicaţiile
OneNote, Word, Excel şi PowerPoint. Aceasta din urmă
permite doar vizualizarea fişierelor, iar opţiunile de editare din
Word şi Excel sunt limitate în comparaţie cu aplicaţiile omonime de
pe PC. Asta nu însemnă că suita office nu este una din cele mai
bune la ora actuală pe un telefon mobil.
Dacă vreţi ca interfaţa lui HTC HD7 să arată măcar temporar la
fel ca Sense UI, accesaţi HTC Hub. Acolo se găsesc mai multe
aplicaţii ale producătorului, inclusiv cea care indică ceasul în
partea de sus a ecranului şi cea pentru vreme. Pentru orientare,
telefonul oferă Bing Maps, cu posibilitatea de-a afişa harta
clasică sau vederea din satelit. Aplicaţia poate fi folosită pentru
navigaţie, însă lipsesc indicaţiile vocale. Ele au fost promise
într-un update anul acesta.
Autonomie
De obicei, telefoanele cu dimensiunile lui HTC HD7 suferă serios
la acest capitol. În cazul nostru, lucrurile n-au stat chiar atât
de rău. Dacă nu este folosit intens, bateria de 1.230 mAh
poate să ofere o autunomie de până la trei zile. În
această perioadă am cumulat aproape o oră de apeluri, 20 de minute
de navigare pe Internet folosind conexiunea 3G şi aproape o oră de
butonare pentru familiarizarea cu telefonul. Testul de
stres a inclus navigare pe Internet timp de aproape două
ore prin 3G, o jumătate de oră de navigare folosind placa de reţea
wireless şi ascultat muzică timp de patru ore, bateria
fiind consumată într-o zi.
Concluzie
Trebuie să recunosc că nici mie nu-mi place această concluzie,
însă sunt obligat să fie obiectiv. Prezenţa lui HTC HD7 pe
piaţă este puţin cam greu de justificat. El oferă un hardware
foarte performant, însă sistemul de operare îl trage foarte mult
înapoi. Poate peste un an sau doi Windows Phone 7 va
deveni competitiv pe piaţa sistemelor de operare mobile. Nu ştim
însă dacă HD7 va suporta toate update-urile până la acel moment.
Dacă limitările afişate mai sus nu vă deranjază şi puteţi să
supravieţuiţi cu un ecran mare cu efect de ghosting vizibil, atunci
veţi găsi în România destule magazine online care vând HTC
HD7. Va trebui însă să le căutaţi pe cele care vând chiar
şi versiunea cu memorie de 16 GB la preţuri de 1.400-1.600 lei.
Plusuri şi minusuri:
[+] ecran mare
cu rezoluţie pe măsură
[+]
hardware performant
[+]
sistemul de operare se mişcă excelent
[+]
ieşire audio foarte bună
[+]
suită office cu funcţionalitate de top
[+]
browser rapid
[+]
8 sau 16 GB memorie internă
[-]
foarte multe limitări artificiale date de sistemul de operare
[-]
ecranul are un efect de ghosting sesizabil
[-]
lipseşte suport pentru Flash în browser
[-]
foarte dependent de aplicaţia Zune pentru conectare la PC
[-]
fără slot microSD şi fără suport pentru el în WP7