Chiar dacă HTC nu a reuşit să-şi stabilizeze situaţia financiară, care este într-un continuu declin de aproape doi, compania a reuşit în schimb să lanseze în cursul anului trecut un produs deosebit care a atras atenţia tuturor. Una dintre vedetele incontestabile ale anului 2013, HTC One se îndreaptă cu paşi repezi către o actualizare, iar detaliile acestui viitor model încep să iasă încetul cu încetul la iveală.
Conform unor zvonuri recente, viitorul terminal cu nume de cod M8 ar urma să fie prezentat la sfârşitul lunii februarie în cadrul Mobile World Congress 2014 şi să ajungă pe piaţă undeva în cursul lunii martie. Conform unei surse citate de Bloomberg, telefonul va aduce şi câteva actualizări hardware interesante.
Din puţinele detalii care au ieşit la iveală, se pare că viitorul telefon de la HTC va face saltul la o diagonală mai mare, aceasta urmând să aibă cel puţin 5”. Un zvon paralel afirmă că ecranul va oferi o rezoluţie Quad HD (2560 x 1440 pixeli), însă nu este prea clar dacă acest lucru se va adeveri. Cel mai mic panou Quad HD anunţat până acum are o diagonală de 5,4”, şi nu este prea sigur că HTC se va încumeta să facă un salt atât de mare de la cei 4,7” ai modelului anterior.
Camera cu senzor de mari dimensiuni dar o rezoluţie de numai 4 MP de pe telefonul One a fost una dintre deciziile mai puţin inspirate ale companiei Aceasta are câteva avantaje incontestabile, cum ar fi calitatea capturii în lumină scăzută şi stabilizarea optică, însă calitatea imaginilor capturate a fost penalizată de rezoluţia prea mică. Conform Bloomberg, viitorul urmaş al modelului One va aduce o cameră foto cu senzor dublu care promite o calitate foto mai bună, un câmp de profunzime mai mare şi opţiuni avansate de focalizare. Acest detaliu probabil că sună cunoscut cititorilor, Toshiba anunţând nu demult un modul foto asemănător, însă în acest moment nu putem fi siguri dacă este vorba de acelaşi produs sau doar unul bazat pe aceeaşi idee.
În final, zvonul preluat de Bloomberg afirmă că viitorul HTC M8 va folosi un design similar cu actualul model One, alte surse susţinând că telefonul va folosi soluţia Qualcomm Snapdragon 805. Ambele par veridice până la proba contrarie, designul One fiind unul apreciat de utilizatori şi putând fi încă refolosit, iar platforma hardware fiind una aşteptată pentru un produs din gama superioară.