HTC One A9 (Hima Aero) ar putea fi un mid-range premium

16.09.2015
HTC One A9 (Hima Aero) ar putea fi un mid-range premium

Am aflat pe calea zvonurilor că HTC pregăteşte un smartphone nou pentru această toamnă, cu numele de cod Hima Aero şi l-am văzut chiar şi într-o serie de imagini. Cele mai recente informaţii despre acesta sugerează însă că nu va fi un nou flagship, ci se va încadra în segmentul de piaţă mid-range premium. Având în vedere modificările din cadrul HTC din ultima vreme, un smartphone de top cu un preţ pe măsură probabil că nu ar fi fost mai bună mişcare a companiei în acest moment.

Noile informaţii despre specificaţiile tehnice ale lui HTC One A9 (nume de cod Hima Aero) descriu un smartphone bazat pe un chipset Snapdragon 617 de la Qualcomm, construit în jurul unui display AMOLED Full HD de 5”, cu 2 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare şi camere foto de 16, respectiv 4 megapixeli. Camera principală dispune de stabilizare optică, în timp ce camera frontală este bazată pe tehnologia proprietară UltraPixel.

Pe lângă toate acestea, noul One A9 va veni cu suport pentru carduri microSD, un senzor de amprentă, acumulator de 2150 mAh şi o carcasă din metal cu grosime de 7mm, care va veni în şase culori distincte. Lansarea acestui terminal este programată pentru luna noiembrie, iar HTC a anunţat că va ţine o conferinţă de presă pe 29 septembrie, acesta fiind probabil momentul în care va fi prezentat în mod oficial.

Informaţiile vin de la Evan Blass (evleaks pe Twitter), o sursă care s-a dovedit de încredere în trecut atât în cazul altor telefoane HTC prezentate înainte de lansare, cât şi în cazul altor producători.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult