Din păcate, noile smartphone-uri din seria Huawei P20 vin cu „breton”. Din fericire există, în meniu, o opţiune prin care acesta poate fi ascuns.
După ce este bifată opţiunea „Hide notch”, în partea de sus a ecranului apare o bandă neagră, care ascunde acest element.
Iată cum arată P20 Pro cu „notch” şi fără:
Dacă pe modelul mai scump, P20 Pro, care dispune de ecran OLED, „bretonul” poate fi mascat mai uşor, rămâne de văzut cât de bine va funcţiona această funcţie pe modelul standard, care dispune de ecran IPS LCD. Aceste display-uri nu pot afişa, cum se spune, „negrul cel mai negru” şi „albul cel mai alb”, deoarece au un panou în spate care iluminează tot timpul pixelii. Aşa că pe Huawei P20 forma „bretonului” se va distinge, cel mai probabil, chiar şi după activarea „Hide notch”.
CITEŞTE ŞI: MOLED sau LCD? Avantajele şi dezavantajele fiecărei tehnologii folosite în ecranelor smartphone-urilor
În cazul display-urilor OLED fiecare pixel este iluminat separat. Sunt folosiţi polimeri organici, care generează singuri lumină atunci când primesc curent electric. Astfel, aceste display-uri pot afişa un negru profund.