Huawei a lansat terminalul Honor 6 în Europa

29.10.2014
Huawei a lansat terminalul Honor 6 în Europa

Lansat în vara acestui an, smartphone-ul Huawei Honor 6 a fost disponibil până acum doar în China şi alte câteva ţări din zona APAC, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi cu modelele anterioare din această gamă. Compania chineză a anunţat însă că Honor 6 va fi disponibil şi în Europa, acesta fiind un produs interesant deoarece oferă o configuraţie puternică la un preţ destul de accesibil.

Mai puţin arătos decât modelele din familia Ascend P, Honor 6 compensează însă prin configuraţia mai puternică şi preţul mai mic. Telefonul oferă un ecran IPS cu diagonală de 5” şi rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli, carcasa din plastic a acestuia având dimensiuni de 139.6 x 69.7 x 7.5 mm şi o greutate de 130 de grame.

Platforma hardware este construită tot în jurul unui procesor HiSilicon, însă noul Kirin 920 este primul procesor cu adevărat competitiv produs de către Huawei. Dacă modelele HiSilicon anterioare implementate în Ascend P6 şi Ascend P7 nu au fost prea impresionante, Kirin 920 oferă o configuraţie big.LITTLE cu patru nuclee Cortex-A15 tactate la 1,7 GHz şi patru nuclee Cortex-A7 tactate la 1,3 Ghz, la care se adaugă şi un nucleu grafic puternic ARM Mali-T628 MP4. Acest cip este însoţit de o memorie RAM cu o capacitate de 3GB, o memorie internă extensibilă de 16 GB şi o baterie nedetaşabilă cu o capacitate de 3100 mAh.

Lista dotărilor mai include o cameră foto principală cu senzor de 13MP şi obiectiv cu diafragmă F/2.0 şi o cameră foto frontală cu senzor de 5MP. Huawei Honor 6 include un modem LTE Cat6 care oferă rate de transfer de până la 300 Mbps şi opţiune Dual SIM, la care se adaugă setul clasic de dotări Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS şi radio FM.

Din informaţiile disponibile în acest moment, se pare că Huawei Honor 6 va fi vândut în Europa începând de mâine doar prin intermediul magazinelor regionale Amazon la un preţ de 299€. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News