Huawei Ascend Y300 este un smartphone din gama mid-range a producătorului chinez, echipat cu ecran IPS de bună calitate şi livrat cu versiunea Android 4.1 Jelly Bean.
Acomodat într-o carcasă cu aspect sobru, dar bine construită şi cu finisaje de calitate, Ascend Y300 este adresat celor aflaţi în căutarea unui smartphone Android nu foarte costisitor şi capabil să îndeplinească activităţile de zi cu zi fără a lăsa prea mult de dorit la capitolul experienţă în utilizare. Pentru scopul propus, Huawei a ales o platformă hardware cu procesor dual-core şi ecran de 4 inch, adăpostite într-un corp cu design compact, finisat în partea din spate cu un model texturat rezistent la urme de murdărie şi transpiraţie.
În faţă, scutul din sticlă minerală rezistent la zgârieturi, dar fără prea mari pretenţii la capitolul tratament anti-reflexie, ascunde un ecran IPS cu unghiuri de vizibilitate rezonabile, respectiv contrast şi paletă de culori mulţumitoare. Imaginile redate la rezoluţie 480×800 pixeli prezintă un nivel de claritate suficient de bun pentru a nu incomoda lectura paginilor web, chiar dacă matricea LCD cu densitate 233ppi nu se poate compara cu soluţiile implementate de unele modele smartphone din gama high-end. Interfaţa touch capacitivă este precisă şi îşi păstrează sensibilitatea chiar dacă suprafaţa ecranului este murdărită cu urme de transpiraţie sau grăsime. Pentru a nu răpi din spaţiul disponibil pentru afişare, ecranul este asistat cu 3 butoane capacitive poziţionate în partea inferioară.
Pe laturile carcasei găsim doar clapeta pentru volum şi butonul Lock, respectiv conectorul micro USB 2.0 şi ieşirea pentru căşti de tip jack 3.5mm, instalată deasupra ecranului.
Capacul aplicat peste spatele carcasei este subţire şi pare firav după ce este detaşat, însă mecanismul de fixare eficient şi plierea perfectă peste şasiul carcasei conferă impresia unei construcţii solide, bine închegată. În ciuda bugetului alocat, Huawei Ascend Y300 se bucură de o carcasă cu finisaje durabile, care nu flexează şi nu trosneşte la apăsare.
Fără a-şi fi propus să impresioneze prin specificaţii, Huawei Ascend Y300 oferă totuşi un ecran de 4 inch bazat pe tehnologie IPS. Configuraţia este realizată în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon S4 Play (MSM8225) cu procesor dual-core la 1 GHz, bazat pe nucleul Cortex A5 şi asistat de 512MB memorie RAM. Ecranul este protejat cu un scut din sticlă minerală rezistent la zgârieturi şi dispune de interfaţă multi-touch capacitivă cu suport pentru comenzi cu până la 5 degete simultan.
Sub capacul detaşabil se ascunde un acumulator Li-Ion de 1730 mAh, destul de greu şi voluminos ţinând cont de capacitatea oferită. Tot aici avem un slot pentru cartelă SIM de mărime normală şi compartiment pentru card microSD, deosebit de util pentru extinderea capacităţii de stocare internă, limitată la doar 4GB (aprox. 2GB disponibili pentru utilizator). Trebuie ştiut că atât cartela SIM, cât şi cardul microSD, pot fi înlocuite numai repornind telefonul, lipsind funcţionalitatea hot-swap.
În afară de camera frontală cu rezoluţie VGA, utilă pentru apeluri video şi sesiuni de videoconferinţă, spatele carcasei adăposteşte o cameră foto de 5MP prevăzută cu suport autofocus şi blitz LED, capabilă să obţină secvenţe video la rezoluţie VGA. Lista dotărilor continuă cu un modul radio FM, receptor A-GPS, modul de reţea WiFi N şi Bluetooth, respectiv suport pentru conexiuni 3G de internet mobil (HSDPA 7.2 Mbps).
Ajutat de un chipset fără prea mari pretenţii la capitolul performanţă, Huawei Ascend Y300 poate fi destul de lent când vine vorba de instalarea de aplicaţii sau lucrul cu mai multe aplicaţii în paralel.
Huawei livrează modelul Ascend Y300 cu sistemul Android 4.1.1, personalizat cu interfaţa Emotion UI. Ţinând cont de cantitatea limitată de memorie RAM şi chipsetul instalat, dezactivarea widget-urilor plasate pe ecran după prima pornire a telefonului şi bune practici în ceea ce priveşte închiderea aplicaţiilor de care nu mai avem nevoie, Ascend Y300 poate oferi o experienţă în utilizare destul de plăcută. Chiar dacă răsfoirea listelor de meniuri şi interacţiunea cu diversele aplicaţii nu este perfect fluentă, performanţele oferite sunt în general suficiente pentru folosirea de zi cu zi iar experienţa în utilizare este satisfăcătoare.
Alături de colecţia standard de aplicaţii Google (Maps, Chrome, Gmail, Google+, Google Search with Google Now, YouTube), Huawei mai livrează pentru modelul Ascend Y300 şi câteva aplicaţii preinstalate: Weather, Facebook, Calculator, Calendar, Flashlight şi Sound Recorder. Colecţia poate fi extinsă vizitând magazinul de aplicaţii Google Play.
Ascend Y300 mai dispune de o aplicaţie pentru modulul radio FM şi aplicaţie Music Player, ambele cu un design destul de simplu.
Huawei Ascend Y300 – performanţe în teste sintetice
Ajutat de o cască audio puternică, Ascend Y300 ne permite să auzim fără probleme partenerul de conversaţie chiar şi în medii ceva mai zgomotoase. Performanţele microfonului nu sunt însă la fel de bune, astfel că în spaţii deschise va trebui să vorbim destul de tare.
Difuzorul extern este puternic şi nu distorsionează sunetul redat, iar funcţia de vibraţii este suficient de puternică pentru a răzbate prin buzunarul unei perechi de blugi nu foarte groşi.
Stabilitatea semnalului GSM nu pune probleme, convorbirile desfăşurându-se la un nivel inteligibil chiar şi aproape de limita razei de acoperire a releelor de telefonie mobilă.
Aplicaţia pentru camera foto oferă suport touch-focus, mod pentru fotografii panoramice şi suport pentru folosirea camerei frontale. Avem la dispoziţie un set cu filtre pentru imagine, dar şi opţiuni avansate cum ar fi sensibilitate ISO, rezoluţie şi compresia imaginii, profiluri pentru balansul de alb şi funcţie Geotagging. Dacă pozele pot fi obţinute la o rezoluţie maximă de 5 MP, pentru filmare va trebui să ne mulţumim cu rezoluţie VGA. Secvenţele video folosesc însă compresie MP4, iar calitatea înregistrărilor este destul de bună.
În ceea ce priveşte expunerea, contrastul şi paleta de culori folosite, pozele obţinute cu Ascend Y300 arată foarte bine, mai ales dacă lumina solară este din belşug. Imaginile au însă un aspect uşor neclar, ce nu poate fi compensat ajustând opţiunile de configurare. Totuşi, dacă nu obişnuim să vizualizăm prea des pozele la zoom maxim, acest aspect nu va deranja prea mult.
Huawei Ascend Y300 – video sample download
Pozele obţinute în încăperi şi spaţii foarte slab iluminate au de suferit de pe urma focalizării defectuoase, ce compromite o bună parte din imagini. Soluţia pentru această problemă poate fi alegerea profilului Night Portret, însă rezultatele obţinute nu sunt mereu la nivelul aşteptărilor. Din fericire dacă lumina ambinată este doar redusă, blitz-ul LED compensează în bună măsură deficitul de luminozitate, fără ca funcţia de focalizare să-şi piardă complet eficienţa.
Echipat cu un chipset nu tocmai de ultimă generaţie şi un ecran IPS de 4 inch, Ascend Y300 oferă o autonomie tipică de aproximativ 2 zile, în condiţiile desfăşurării de apeluri telefonice cu o durată cumulată de aproape 1 oră zilnic şi acces permanent la internet prin conexiune WiFi. Includerea sesiunilor de jocuri Android poate reduce autonomia la aproximativ o zi, iar folosirea cu totul ocazională a telefonului îi poate extinde autonomia la aproximativ 3 zile.
Trebuie spus că pentru o încărcare completă a acumulatorului, Ascend Y300 trebuie lăsat conectat la adaptorul AC timp de cel puţin 4 ore.
Huawei Ascend Y300 poate fi o alegere bună pentru cumpărători nu foarte exigenţi, interesaţi de achiziţionarea unui smartphone cu performanţe şi dotări rezonabile, oferite la un preţ bun. Principalele sale atuu-uri sunt ecranul IPS de o calitate mulţumitoare, sistemul Android Jelly Bean livrat gata instalat şi camera foto de 5 MP cu autofocus.
Chiar dacă micile încetiniri resimţite uneori la rularea aplicaţilor şi camera foto cu funcţie de filmare restricţionată la rezoluţie VGA sunt neajunsuri ce i-ar putea descuraja pe unii utilizatori, nu trebuie să uităm că Huawei Ascend Y300 este totuşi un smartphone cu preţ de vânzare ce nu depăşeşte 730 Lei în pachet retail.
Ecran IPS de calitate rezonabilă
Carcasă bine finisată şi solid construită
Versiune Android încă actuală
Camera foto cu performanţe acceptabile, raportate la nivelul de preţ
Hardware nu foarte rapid, ce îşi arată limitele uneori
Autonomia bateriei putea fi mai bună
Funcţie de filmare limitată la rezoluţie VGA