Huawei depăşeşte recordul de vânzări de smartphone-uri din 2018 cu două luni mai devreme

23.10.2019
Huawei depăşeşte recordul de vânzări de smartphone-uri din 2018 cu două luni mai devreme

Divizia de smartphone-uri de la Huawei trece în ultimele câteva luni printr-o perioadă de criză, însă acest lucru nu este tocmai evident dacă ne uităm la vânzările din piaţă. La doar o săptămână după ce compania raporta că a înregistrat o creştere semnificativă în venituri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Huawei anunţă că a reuşit deja să depăşească în 2019 numărul de unităţi de smartphone-uri vândute în tot anul 2018.

Compania a anunţat pe contul său de Twitter că a vândut în 2019 nu mai puţin de 200 de milioane de smartphone-uri, o performanţă pe care a reuşit să o atingă cu 64 de zile mai devreme decât în anul 2018, cât acest prag a fost depăşit abia în luna decembrie. Se pare că modelele lansate până în prezent, cu servicii Google s-au vândut în continuare în vest, în timp ce vânzările Huawei în China au crescut foarte mult în ultima perioadă.

Seria Huawei Mate 30 nu pare să fie însă printre motivele de creştere, aceste modele fiind lansate momentan doar în China şi alte câteva ţări din zonă. În timp ce lipsa serviciilor Google nu afectează cu nimic funcţionalitatea dispozitivelor pe plan local, aceasta este o problemă majoră în ţările din vest, motiv pentru care compania nu se grăbeşte să lanseze aceste dispozitive aici.

 

 

Dacă performanţa companiei în vânzări se dovedeşte a fi la fel de bună până la finalul anului, sunt şanse mari ca Huawei să termine 2019 în continuare pe locul al doilea în clasamentul global al producătorilor de smartphone-uri, un titlu la care Apple pare să atenteze după lansarea noii generaţii iPhone 11. Totuşi, vânzările pentru anul 2019 vor fi considerabil mai mici decât proiecţiile de la începutul anului, când Huawei spera să poată ajunge numărul unu global, în faţa Samsung.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult