A trecut un an de când Huawei s-a poziţionat pe primul loc în topul celor mai bune camere de pe smartphone-uri, iar noua serie Huawei P30 a dovedit că încă există loc pentru îmbunătăţire. Toate discuţiile despre modelul P30 Pro se concentrează în general pe camera foto a acestuia, însă acest model este mult mai mult decât atât. Acesta este probabil primul dispozitiv Huawei cu adevărat „premium” din toate punctele de vedere, fiind greu de găsit puncte negative în execuţia lui hardware. Desigur, niciun dispozitiv nu este tocmai perfect, însă P30 Pro a reuşit să lase o impresie foarte bună, chiar dacă aşteptările erau oricum foarte ridicate după lansarea din toamnă a modelului Mate 20 Pro.
Huawei P30 Pro nu este extrem de diferit în termeni de design faţă de ceea ce am primit de la Samsung în ultimii câţiva ani. Vorbim despre un smartphone construit din sticlă curbată pe ambele părţi, cu o ramă metalică la mijloc. Spre diferenţă de modelele precedente de la Huawei, acesta pare să fie mai bine finisat, mai bine închegat, senzaţia tactilă fiind similară cu cea oferită orice alt dispozitiv flagship de 1.000 euro (Galaxy S10+ sau iPhone XS Max, de exemplu).
Faţă de Mate 20 Pro, noul dispozitiv apelează la un panou OLED cu o rezoluţie mai mică, şi renunţă la sistemul de deblocare facială cu laser. Ecranul este în consecinţă decupat foarte puţin în partea de sus, doar pentru a găzdui camera foto frontală, întrucât alte elemente au fost complet ascunse sau eliminate. Acesta este primul telefon care ajunge în redacţia Go4it care nu beneficiază de un difuzor pentru apeluri, Huawei integrând un sistem de vibraţii în display, care produce sunet. În timp ce soluţia de faţă este mai „high-tech”, aceasta are şi o consecinţă negativă: telefonul se bazează pentru redarea de sunet doar pe difuzorul din partea de jos.
Un avantaj al acestui difuzor pentru cei care ascultă muzică la telefon faţă de Mate 20 Pro este faptul că acesta are o grilă dedicată prin care sunetul este redat, fără a putea fi acoperit atunci când telefonul este la încărcat, întrucât modelul precedent folosea mufa USB Type-C pentru redare. Cei care îşi doresc însă un jack pentru căşti de 3,5 mm vor trebui să se orienteze către alte dispozitive, întrucât Huawei P30 Pro nu dispune de un astfel de port. Acesta vine însă cu un modul infraroşu, poziţionat în partea de sus, care poate fi configurat pentru a controla dispozitivele electrocasnice precum televizorul, sistemul audio sau aerul condiţionat.
P30 Pro păstrează design-ul orizontal al seriei P20 pentru partea din spate, textul şi camerele fiind orientate pentru utilizarea în mod „peisaj” (landscape). Avem un modul de cameră complet nou, echipat cu senzori performanţi şi lentile Leica de calitate, alături de câteva elemente noi. De la stânga la dreapta, senzorii sunt de 8 megapixeli cu Zoom 5x, 40 megapixeli wide (standard) şi ultra-wide 20 megapixeli. Un al patrulea senzor este poziţionat sub toate acestea, acesta fiind de tip „Time of Flight”, folosit în tandem cu un laser pentru a calcula mai bine distanţa între telefon şi subiect. Rezultatul este o focalizare mai rapidă şi un mod portret mult îmbunătăţit.
În cazul modelului testat, spatele este decorat în două culori în gradient, care porneşte de la un mov intens şi ajunge la un albastru deschis. Huawei îi spune Breathing Crystal, însă acesta arată mult mai impresionant în realitate decât în fotografii. De fapt, culoarea adevărată se va vedea cel mai bine în lumină naturală, ziua. Din păcate, aceasta cu siguranţă nu va rămâne foarte mult vizibilă, întrucât un telefon atât de alunecos, curbat pe toate părţile, va trebui cu siguranţă să stea într-o husă de protecţie. Faptul că avem de a face cu un ecran mare, de 6,47”, nu ajută, utilizarea cu o singură mână fiind riscantă în orice situaţie.
O problemă pe care Huawei şi-a făcut-o cu mâna sa în rândul fanilor este lipsa unui slot microSD, compania optând din nou pentru formatul proprietar de carduri Nano Memory. Acestea sunt produse doar de Huawei şi au forma unui card nano-SIM, ocupând slot-ul SIM2. Întrucât capacitatea maximă este de 256 GB, sugestia noastră ar fi alegerea unui model cu stocare interă mai multă. Momentan nu există prea multe motive de a investi în ecosistemul Nano Memory, întrucât acesta este compatibil doar cu telefoanele Huawei, iar capacitatea maximă nu este nici măcar egală cu capacitatea maximă a telefoanelor (512 GB).
Cel mai bun smartphone produs de Huawei până acum
Oferă peformanţă foarte bună pentru segmentul high-end
Are cea mai bună cameră de pe piaţă
Are încărcare foarte rapidă şi încărcare wireless în ambele sensuri
Display OLED performant
Cea mai bună autonomie pentru dispozitive de top
Difuzorul mono este slab în comparaţie cu oferta concurentă
Foloseşte carduri proprietare Nano Memory de maximum 256 GB
Senzorul de amprentă din display nu e foarte precis sau rapid
Fotografiile pe timp de zi fără îmbunătăţiri prin AI au o tentă gălbuie