Update 19.03.2019: Am adăugat lista de preţuri neoficială.
Update 21.03.2019: Am adăugat listarea de pe Amazon Italia, care dezvăluie preţul lui Huawei P30 Pro în varianta de bază, cu 128 GB, prima filmare cu telefonul în utilizare şi primul clip video realizat folosind camera acestuia.
Huawei P30 şi P30 Pro sunt cele mai aşteptate smartphone-uri în acest moment, evenimentul de lansare de pe 26 martie urmând a oferi detalii complete despre aceste două noi dispozitive. Din păcate, evenimentele de acest gen au devenit în ultima perioadă mai degrabă o simplă formalitate, întrucât detaliile apar online din surse neoficiale cu mult timp înainte de momentul dezvăluirii. Avem acum detalii „aproape” complete despre P30 şi P30 Pro, cel puţin la nivel hardware.
Modelul P30 va fi cel de bază, pe care probabil că majoritatea celor interesaţi de noile dispozitive Huawei îl vor alege. Acesta va fi disponibil la un preţ mai mic, însă şi telefonul în sine va fi puţin diferit faţă de modelul pro. În primul rând, P30 va beneficia de un ecran OLED Full HD+ plat. Acesta este mai mic, la 6,1” în diagonală şi beneficiază de un jack audio în plus faţă de „fratele” său mai mare. De asemenea, acest model va fi disponibil într-o singură configuraţie, cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare.
Camerele foto ale lui P30 sunt însă mai slabe decât cele ale lui P30 Pro. Se pare că acest model foloseşte sistemul pe care l-am întâlnit pe Mate 20 Pro, cu o cameră foto principală de 40 megapixeli f/1.8 fără stabilizare optică, cameră ultra-wide de 16 megapixeli f/2.2 şi o cameră cu zoom de 8 megapixeli f/2.4, probabil cu zoom 3x.
Acumulatorul va oferi o capacitate de 3.650 mAh, fiind semnificativ mai mare decât cel oferit de concurenţa din piaţă.
În cazul lui P30 Pro, Huawei nu are reţineri. Compania integrează cam tot ceea ce ne-am aştepta de la unul dintre cei mai mari producători de telefoane în materie de hardware în acest moment, cu accent pus pe componenta foto. Ecranul lui P30 Pro este un OLED curbat la margini de 6,47” în diagonală, însă oferă tot o rezoluţie Full HD+, nu QHD+. Configuraţia hardware porneşte de la 8 GB RAM cu 128 GB stocare, însă beneficiază şi de opţiuni cu 256 sau 512 GB.
Camera foto este însă complet nouă şi ar trebui să ofere o performanţă superioară faţă de modelul P30 şi faţă de dispozitivele Huawei de anul trecut. Vorbim despre o cameră foto principală de 40 megapixeli stabilizată optic (OIS) f/1.6, de o cameră ultra-wide de 20 megapixeli f/2.2 şi în cele din urmă de o cameră cu zoom 7,8x nativ de 8 megapixeli f/3.4, care poate extinde mărirea subiectului cu până la 10x folosind zoom hibrid. Nu în ultimul rând, acesta ar putea fi primul telefon Huawei cu sistem foto cu patru camere, ultima fiind un senzor ToF, pentru calcularea distanţei.
P30 Pro beneficiază de un acumulator de 4.200 mAh.
Huawei P30 | Huawei P30 Pro | |
Display | 6,1″, OLED, Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli) | 6,47″, OLED, Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli), curbat |
Chipset |
|
|
RAM | 6 GB | 8 GB |
Stocare | 128 GB | 128/256 GB |
Canera principală |
Leica Triple-Cam
|
Leica Triple-Cam
|
Camera frontală | 32 megapixeli | 32 megapixeli |
Sistem de operare | Android 9.0 (EMUI 9.1) | Android 9.0 (EMUI 9.1) |
Acumulator | 3.650 mAh | 4.200 mAh |
Culori | Alb, Negru, Albastru | Alb, Negru, Albastru, Portocaliu |
Altele | Card Nano Memory, rezistenţă la apă IP68, Dual SIM, NFC, Super Charge, jack 3,5mm | Card Nano Memory, rezistenţă la apă IP68, Dual SIM, NFC, Super Charge |
Cele mai noi informaţii publicate de Roland Quandt de la WinFuture.de dezvăluie preţurile pentru Huawei P30 şi P30 Pro şi le compară cu cele ale modelului P30 Lite. Pentru modelul pro încă nu avem informaţii despre preţul variantei de top, cu 512 GB.
Modelul Huawei P30 Pro a fost listat pe Amazon Italia la preţul de 1.025 euro în varianta Amber Sunrise cu 128 GB stocare internă.
Cele două telefoane vor debuta pe 26 martie la Paris, iar lansarea în magazine ar trebui să abiă loc la scurt timp după, probabil în primele două săptămâni din luna aprilie.
A apărut primul clip video cu Huawei P30 Pro în utilizare. Este confirmat display-ul curbat, notch-ul în formă de picătură de apă şi senzorul de amprentă din display.
#HuaweiP30Pro
Huawei P30 Pro hands-on video (via WHYLab). pic.twitter.com/zKlxBquPAh— Xiaomishka (@xiaomishka) March 20, 2019
De asemenea, YouTuber-ul Parker Walbeck a publicat un clip video filmat cu un „nou telefon nelansat” spunând că acesta este cel mai performant de pe piaţă atunci când vine vorba despre captură video şi foto. Telefonul beneficiază de un zoom impresionant, care poate fi de asemenea extins digital în mod „hibrid”. Cel mai probabil, telefonul despre care Walbeck vorbeşte este Huawei P30 Pro. Acesta a promis că va dezvălui modelul în următorul său clip. Având în vedere că P30 Pro va fi lansat în doar câteva zile şi că nu aşteptăm alt telefon cu zoom impresionant în următoarea săptămână, clipul este aproape sigur filmat cu noul flagship Huawiei.