iPhone 11 va fi probabil cea mai urmărită lansare de smartphone-uri din 2019, nu obligatoriu pentru că mulţi sunt interesaţi de telefoanele Apple, ci mai degrabă pentru a vedea cum va reacţiona compania la concurenţa din piaţă. Noile zvonuri sugerează însă că Apple va face doar schimbările necesare pentru a îmbunătăţi hardware-ul intern al telefoanelor, aspectul exterior fiind în mare parte neschimbat. Doar camera foto de pe variantele superioare vor primi o actualizare de design.
MacOtakara a publicat noi informaţii despre noua serie de smartphone-uri Apple, referitoare în special la camerele foto de pe modelele superioare. Aparent, variantele iPhone 11 şi iPhone 11 Max ar putea fi livrate cu un sistem de trei camere foto pe partea din spate, iar acestea ar putea aborda chiar design-ul pe care l-am văzut online la începutul anului 2019, cu cei trei senzori integraţi într-un pătrat rotunjit la colţuri, similar în design cu sistemul de camere de pe Huawei Mate 20 Pro.
În cazul lui iPhone 11R, compania ar putea aborda o strategie similară cu cea din 2018, oferind cel mai puternic procesor, alături de cantitate scăzută de RAM şi o cameră îmbunătăţită. Este vorba despre adoptarea unui sistem dual-camera pe modelul mai ieftin, similar în funcţionalitate cu cel de pe iPhone XS şi XS Max.
De asemenea, Apple ar putea să se întoarcă la numere arabe, în defavoarea celor romane. Numele iPhone 11 ar putea fi cel final, întrucât alăturarea multor litere ar putea să confuzeze utilizarorii (iPhone XIR, iPhone XI, iPhone XI Max, etc.).
Avem şi o listă cu posibile specificaţii hardware pentru cele trei modele de iPhone 11, însă acestea sunt neconfirmate, Apple putând schimba semnificativ planurile până la momentul lansării oficiale din luna septembrie.
Modelul iPhone 11R ar putea fi cel mai diferit în materie de design faţă de modelul de anul trecut. Acesta ar putea beneficia de un notch mai mic şi un sistem cu două camere, 1 GB memorie RAM în plus şi opţiuni de stocare de până la 512 GB.
În cazul lui iPhone 11 standard, acesta ar putea fi aproape identic în materie de design faţă de variantele iPhone X şi XS pe partea din faţă. Camera foto de pe spate ar putea fi acum încadrată într-un pătrat, iar cea de-a treia cameră ar putea adăuga funcţii 3D noi pentru AR. Telefonul ar putea primi un upgrade la 6 GB memorie RAM în anumite configuraţii, iar varianta de bază va porni de la 128 GB stocare internă.
În cazul modelului Max, Apple ar putea oferi aceleaşi capabilităţi de bază precum modelul iPhone 11, însă ar putea adăuga pentru prima dată posibilitatea de stocare de 1 TB, asemeni modelului de top de la Samsung, Galaxy S10+.
Când vine vorba despre preţul celor trei modele iPhone 11, acestea vor rămâne la acelaşi nivel de anul trecut. iPhone 11R ar putea porni de la 750 de dolari americani, iPhone 11 de la 999 dolari, iar iPhone 11 Max de la 1.100 dolari. Cu siguranţă însă, varianta de top, cu 1 TB stocare va fi semnificativ mai scumpă decât iPhone XS Max de 512 GB, o opţiune de 512 GB fiind absentă de pe modelul Max din 2019.
Lansarea iPhone 11 este aşteptată în luna septembrie a lui 2019. În România, noua serie ar putea întârzia o săptămână sau două, Apple concentrându-se în general pe pieţele foarte mari la lansarea internaţională.