LeEco se pregăteşte de expansiunea în afara Chinei, iar unul dintre smartphone-urile care ar putea ajuta producătorul chinez să prospere în vest este noul model LeMax 2, care urmează să se lanseze cu specificaţii tehnice de top. Deşi nu există multe informaţii oficiale despre acest terminal, este posibil ca debutul LeEco pe pieţe noi să fie unul memorabil, zvonurile afirmând că Le Max 2 ar putea fi livrat cu 8 GB memorie RAM.
Momemtan, majoritatea telefoanelor high-end vin cu 4 GB memorie RAM, mai mult decât de ajuns pentru a oferi o experienţă de utilizare fără probleme, indiferent de numărul de aplicaţii folosite. Recent, câteva terminale de la producători chinezi au început deja să fie lansate cu 6 GB memorie RAM (cel mai recent fiind noul OnePlus 3), iar LeEco LeMax 2 ar putea astfel deveni primul smartphone cu 8 GB memorie RAM.
Aceleaşi zvonuri care sugerează dublarea memoriei RAM faţă de flagship-urile de pe piaţă, spun că noul smartphone LeEco ar putea integra un chipset Snapdragon 821 de la Qualcomm, model depistat şi pe listele de specificaţii tehnice ale lui Zenfone 3 Deluxe. Acesta ar trebui să ofere un mic plus de performanţă faţă de modelul 820.
Singurele alte detalii cunoscute despre LeEco LeMax 2 ar fi senzorul camerei principale, care se pare că va oferi rezoluţie de 25 de megapixeli şi faptul că telefonul va fi livrat cu spate din aluminiu în culorile argintiu, albastru şi roşu. Preţul zvonit pentru versiunea din China este de 3.000 yuan, echivalentul a 450 de dolari.