LG Optimus 7, primul temerar al generaţiei Windows Phone 7

22.11.2010
LG Optimus 7, primul temerar al generaţiei Windows Phone 7

LG
Optimus 7, sau E900 după cum mai este cunoscut, reprezintă scena de
debut pentru cel mai nou sistem de operare de la Microsoft, adresat
telefoanelor mobile. LG a avut
astfel dificila sarcină de a crea un telefon suficient de bun
pentru a ieşi din tipar, punând în valoare sistemul de operare pe
care îl rulează, în ciuda oricăror neajunsuri sau limitări ce ar
putea fi întâlnite la un produs abia lansat.

Aşa cum ne-am fi aşteptat,
Optimus 7
lasă foarte puţin loc de interpretări în ceea ce
priveşte categoria de utilizatori căruia îi este adresat, fiind un
produs high end, pentru care nu sunt acceptate prea multe
compromisuri. Specificaţiile sale sunt demne de un sistem de
operare modern, cum este
Windows Phone 7
şi nici nu ar putea fi altfel, Microsoft
aplicând o serie de restricţii foarte severe cu privire la tipul de
hardware pe care acesta poate fi rulat. O astfel de atitudine din
partea Microsoft nu este neapărat un lucru rău, însă limitează
oarecum libertatea dezvoltatorilor hardware de a da frâu liber
imaginaţiei, prin introducerea de noi inovaţii.



Mai multe detalii despre
LG Optimus 7:

• ecran TFT capacitiv, cu dimensiunea de 3.8 inch şi rezoluţie
WVGA de 480 x 800 pixeli
• suport Quad-Band, pentru reţelele GSM/GPRS/EDGE
• conectivitate 3G (HSDPA la 7.2 Mbps sau HSUPA la 5.76 Mbps)
• cameră foto de 5 megapixeli cu autofocus, flash LED şi suport
pentru geo-tagging
• captură video la rezoluţie 720p, cu 24 cadre pe secundă
• 16GB capacitate de stocare integrată
• interfaţă de conectare prin conector standard microUSB (folosit
şi pentru încărcarea bateriei)
• conectivitate WiFi b/g/n/ cu suport DLNA
• conectivitate Bluetooth 2.1 cu A2DP
• conector pentru căşti cu mufă jack 3.5mm
• reciver A-GPS integrat
• radio FM cu suport RDS
• accelerometru pentru funcţia de autorotaţie a ecranului
• sistem de operare Windows Phone 7
• procesor Snapdragon la 1GHz
• 512MB memorie RAM
• tastatură on-screen QWERTY (inclusiv în modul landscape)
• funcţionalitate Voice-to-Text
• editor pentru documente Microsoft Office
• integrare cu reţelele de socializare online
• oferit împreună cu un pachet de aplicaţii gratuite, ce pot fi
instalate prin intermediul LG AppStore

Pachetul cu
accesorii

Cutia în care este livrat
LG Optimus
7 conţine din păcate doar strictul necesar:

• un cablu microUSB cu lungimea de un metru
• adaptor AC pentru încărcarea bateriei
• un set de căşti stereo cu sistem hands-free
• ghid şi manual de utilizare


Căştile livrate în pachet sunt de tip intra-aurale (în ureche),
alături de un set suplimentar cu doape din silicon, cu dimensiuni
diferite.
Din fericire adaptorul AC nu este prevăzut cu un cablu propriu,
având în schimb un conector pentru cablul USB livrat pentru
conexiunea cu PC-ul.

Design şi
construcţie

Optimus 7 măsoară 125 x 59.8 x 11.5 mm şi cântăreşte aproape
160 de grame, destul de mult pentru un telefon
mobil. Suntem recompensaţi în schimb cu o construcţie solidă şi
materiale de bună calitate.

Carcasa confecţionată dintr-o combinaţie de plastic şi metal,
abordează o temă în nuanţe de cenuşiu şi negru, ce îi conferă un
aspect sofisticat, potrivit pentru mediul business şi nu numai.

Partea din faţă este dominată de ecranul cu diagonală de 3.8
inch, sub care găsim o tastă cu logo-ul windows, cu rol de
scurtătură către meniul principal, tastă pentru funcţia de căutare
şi o tastă pentru revenirea la meniul anterior.

Deasupra ecranului se află un singur difuzor mono, folosit atât
în timpul convorbirilor, dar şi pentru aplicaţii multimedia.



În lateral găsim o clapetă pentru ajustarea volumului, un buton
dedicat pentru poze şi butonul pentru deblocarea ecranului,
poziţionat în partea superioară a carcasei, alături de conectorul
pentru căşti.

Camera foto de 5 megapixeli şi flash-ul cu tehnologie LED sunt
poziţionate în partea din spate, aproximativ la acelaşi nivel cu
capacul pentru baterie, confecţionat din oţel şlefuit. Din păcate
LG a omis să includă vreun mecanism de protecţie a lentilelor, în
lipsa căruia va trebui să fim mai atenţi pentru a prevenii
eventualele accidente.

Corpul carcasei este confecţionat din plastic mat, ce nu a fost
finisat prin lăcuire sau vopsire. Materialul nu reţine amprentele
şi este vulnerabil doar la zgârieturi mai adânci şi lovituri,
ne-existând riscul de a-i deteriora prea mult aspectul estetic prin
purtarea excesivă în buzunar. Capacul metalic ce acoperă partea din
spate este însă mult mai vulnerabil la zgârieturi, ce pot deteriora
cu uşurinţă stratul fin de vopsea, menit să pună în valoarea
finisajul obţinut prin şlefuire. Suprafaţa mare a ecranului îl face
vulnerabil la zgârieturi, motiv pentru care este bine să luăm
măsuri suplimentare de protecţie, cum ar fi evitarea contactului cu
nasturii şi capsele pantalonilor.

Performanţe şi
impresii

Chiar dacă foloseşte un sistem de operare aflat abia la prima
versiune, Optimus 7 dă dovadă de performanţe excelente, cu timpi de
aşteptare mici la deschiderea aplicaţiilor şi o responsivitate bună
a interfeţei cu utilizatorul.

Tastatura QWERTY este una obişnuită, comună printre
dispozitivele cu interfaţă tactilă. Tastele virtuale sunt puţin cam
mici pentru confort, însă precizia funcţiei tactile este
excelentă.

Un viitor update ar putea aduce şi funcţionalitate
speech-to-text, ce va permite dictarea mesajelor text pentru cei
care nu agreează tastatura virtuală.


Calitatea imaginii şi performanţele audio
Ecranul cu tehnologie TFT dă dovadă de o
luminozitate excelentă şi vizibilitate bună în zilele însorite,
însă are şi unele slăbiciuni, cum ar fi unghiurile de vizibilitate
mai reduse decât în cazul ecranelor AMOLED şi reproducerea un pic
mai slabă a nuanţelor de cenuşiu şi negru. Privită în ansamblu,
calitatea imaginii este foarte bună, graţie în
parte şi rezoluţiei de lucru ridicate a ecranului.

Performanţele audio lasă din păcate un gust amar dacă alegem să
folosim difuzorul încorporat pentru a asculta muzică. De parcă nu
ar fi fost de ajuns că avem parte doar de un simplu difuzor mono,
performanţele sale sunt cu mult sub aşteptări. Redarea gamei
frecvenţelor joase este ca şi inexistentă, iar la volum maxim
sunetul devine distorsionat. Căştile incluse în pachet sunt în
schimb de bună calitate, fiind recomandată folosirea lor ori de
câte ori avem ocazia.

Camera foto de 5 MP
Pozele obţinute la o rezoluţie efectivă de 2592 x 1944 pixeli
prezintă o reproducere bună a detaliilor şi un nivel de zgomot în
limite acceptabile. Reproducerea culorilor este satisfăcătoare, dar
nu perfectă, unele poze obţinute în spaţii mai slab iluminate sau
iluminate artificial având tendinţa de a denatura culorile.
Flash-ul cu tehnologie LED este util doar pentru poze obţinute de
aproape, în restul situaţiilor nivelul de zgomot şi claritatea
imaginii având mult de suferit.









Interfaţa camerei este foarte simplă. Avem un reglaj pentru zoom
digital, ajustat din păcate doar în incremente destul de mari, un
buton virtual pentru comutarea între modul foto şi cel de captură
video, respectiv un buton pentru meniul Photo Smart Settings. Acest
meniu ne permite să controlăm funcţionalitatea flash-ului, permite
aplicarea de filtre pentru poze mai artistice şi alte efecte cum ar
fi un mod Beauty Shot şi cel pentru fotografii panoramice.

Capturile video obţinute la rezoluţie 720p sunt
de o calitate foarte bună, mulţumită în parte şi sistemului digital
de stabilizare a imaginii. Trebuie spus că modul implicit de
captură foloseşte rezoluţie VGA, fiind necesară configurarea
manuală pentru a beneficia de rezoluţie HD. Fişierele sunt
înregistrate în format .MP4
, uşor de redat pe majoritatea
PC-urilor.

Autonomia bateriei
în ciuda folosirii unei baterii cu o capacitate de 1500
mAh
, autonomia este de doar puţin peste o zi la un regim
de utilizare intensiv, în care accesăm des browser-ul web,
functionalitatea GPS sau colecţia de jocuri, dar poate creşte la
aproximativ două zile cu un regim de utilizare ceva mai
conservator.

Calitatea semnalului şi folsirea modului de
apelare

Folosit pentru convorbiri, LG E900 oferă o bună stabilitate a
semnalului şi un sunet clar. Difuzorul integrat poate atinge un
volum suficient de ridicat pentru a acoperi chiar şi cele mai
puternice zgomote ambiante iar claritatea vocii este impecabilă.
Folosit în mod speaker, volumul sonor oferit este foarte ridicat,
încât este nevoie să reducem puţin din volum pentru a evita
apariţia distorsiunilor.

Transferul de fişiere
Optimus 7, sau mai exact sistemul de operare Windows Phone 7, nu
permite cel puţin deocamdată conectarea la PC ca dispozitiv de
stocare extern şi nici transferul de fişiere prin conexiune
Bluetooh. Asta înseamnă ca pentru a putea copia sau descărca
fişiere media ne putem baza numai pe aplicaţia Zune, pe care o
putem utiliza folosind conexiune USB, dar şi WiFi.

Neoficial, o mică ajustare în registrii Windows
ne permite să conectăm telefoanele Windows Phone 7 şi ca
dispozitiv de stocare extern
.

Primele impresii cu
Windows Phone 7

Trebuie spus încă de la început că Windows Phone 7 nu prea mai
seamănă cu vechiul Windows Mobile. Microsoft a depus eforturi
considerabile pentru dezvoltarea unei interfeţe moderne, dinamică
şi uşor de utilizat, ce valorifică din plin capabilităţile de
accelerare hardware ale motorului grafic.
Windows Phone 7 ne propune o interfaţă bazată pe Hub-uri de
navigare
, ce grupează pe categorii aplicaţiile instalate,
în spatele unor pictograme dreptunghiulare, grupate pe
homescreen-ul afişat ca meniu principal al telefonului.


Homescreen-ul este desfăşurat pe verticală, putând fi derulat
folosind interfaţa tactilă. Conţinutul pictogramelor ce reprezintă
diferitele Hub-uri este actualizat în timp real, in funcţie de
documentele sau fişierele multimedia deschise cel mai recent.
Utilizatorii au posibilitatea să personalizeze acest meniu prin
adăugarea de noi widget-uri, prin instalarea de aplicaţii ce îşi
creează shortcut-uri proprii, sau plasarea de scurtături pentru
aplicaţiile deja instalate, jocuri şi chiar nume din lista de
contacte. Pentru accesarea aplicaţiilor ce nu sunt listate în
Homescreen, Microsoft a implementat un ecran virtual
suplimentar
, accesibil prin apăsarea săgeţii din colţul
dreapta-sus al ecranului. Acesta are o organizare mult mai puţin
sofisticată, de forma unei liste ordonate alfabetic.

Schema de culoare a interfeţei este configurabilă, iar fundalul
poate fi negru sau alb. Meniul Homescreen listează aplicaţiile şi
serviciile cel mai des utilizate, sau orice alte aplicaţii din
meniul secundar pe care le-am ales pentru a fi afişate. Ţinând
apăsat pe oricare dintre aplicaţiile prezente în listă, primim
acces la un meniu contextual cu opţiuni pentru afişarea în
Homescreen, dezinstalare şi un link pentru comentarii la adresa
aplicaţiei.

Din păcate pentru Windows Phone 7 Microsoft a decis să
nu permită producătorilor utilizarea de versiuni proprii ale
interfeţei grafice
, singurele modificări permise fiind
cele menţionate mai sus. Această strategie are rolul de a crea o
imagine comună prin care să putem identifica cu uşurinţă orice
dispozitiv cu Windows Phone 7, indiferent de producător. Pachetul
software este şi el în mare parte unul comun pentru toate
dispozitivele cu acest sistem de operare, fabricanţii având doar
opţiunea de adăuga câteva aplicaţii proprii, în funcţie de
preferinţe. În cazul lui Optimus 7 acest pachet include suport
pentru conectivitate DLNA, o aplicaţie de realitate virtuală ce
permite identificarea obiectivelor importante din zona locaţiei
unde ne aflăm şi o aplicaţie ce permite obţinerea de fotografii
panoramice cu ajutorul camerei foto.

Utilizarea aplicaţiilor instalate este cât se poate de simplă.
Pentru cele care utilizează mai multe ferestre, cum ar fi
browser-ul web, avem un sistem de tab-uri accesibile prin apăsarea
unui buton dedicat şi alte taste soft specifice. Din păcate
comutarea între aplicaţii lasă de dorit, suportul pentru
multitasking
, deşi prezent în vechiul sistem de operare
Windows Mobile 6, lipseşte cu desăvârşire în Windows Phone
7
. Pentru a trece dintr-o aplicaţie în alta, trebuie mai
întâi să ieşim din cea curentă, după care o lansăm pe cea nouă.
Activitatea ultimei aplicaţii rămâne suspendată, astfel încât putem
continua de unde am rămas mai târziu. Lipsa unui sistem de
multitasking face din păcate imposibilă rularea aplicaţiilor in
fundal, cum ar fi un player audio sau client de download. O altă
limitare face ca nu toate aplicaţiile aflate în desfăşurare să
poată funcţiona şi după blocarea ecranului, singurele excepţii
fiind doar cele pentru care Microsoft a decis că nu au un impact
prea mare asupra autonomiei bateriei.

Agenda de
contacte

Ordonată alfabetic, lista de contacte conţine mai toate
informaţiile relevante despre o persoană: număr de telefon, email,
website, adresa de domiciliu şi alte informaţii personale cum ar fi
aniversări sau profesie.
Derularea pe orizontală ne aduce în prim plan lista cu ultimele
contacte apelate şi status-urile contactelor înregistrate în
reţelele de socializare.

Sistemul de
mesagerie

Sistemul de mesagerie foloseşte o organizare arborescentă a
mesajelor, în care conversaţiile ce conţin mai multe mesaje primite
de la acelaşi utilizator sunt organizate sub forma unor baloane,
ordonate pe baza ordinii în care au fost recepţionate.
Clientul de e-mail este compatibil cu reţelele Windows Live,
Google, Facebook. Outlook (web app sau Exchange) şi orice alte
servicii care folosesc protocol POP sau IMAP.

Marketplace, locul de unde
putem încerca sau cumpăra aplicaţii

De aici avem acces la patru secţiuni principale: jocuri, muzică,
aplicaţii şi LG App store. Din păcate încă nu putem achiziţiona
aplicaţii de pe teritoriul ţării noastre, dar măcar putem testa
versiunile de încercare pentru jocurile şi aplicaţiile listate.

Xbox
Live

Aflat în centrul Hub-ului Games,
Xbox Live
ne oferă acces la colecţia de jocuri instalate, dar
şi câteva din titlurile cele mai importante disponibile în
Marketplace.

Web Browsing
Pentru navigarea pe internet, avem la dispoziţie deocamdată doar
versiunea de Internet Explorer livrată cu Windows
Phone 7. Din fericire aceasta îşi face treaba foarte bine, atât în
privinţa vitezei de randare a paginilor, dar şi a uşurinţei în
utilizare. Avem opţiuni pentru lucru cu mai multe tab-uri, scroll
şi zoom în pagină, respectiv orientarea paginii pe orizontală prin
simpla rotire a ecranului. Toate aceste operaţii sunt efectuate
rapid şi cu minim de efort, cu menţiunea că putem deschide numai un
maxim de şase tab-uri, număr rezonabil pentru un telefon mobil dar
totuşi restrictiv pentru mulţi dintre noi.

Experienţa navigării pe internet este una surprinzător de
plăcută pentru un telefon cu ecran de 3.8 inch, rezoluţia de 480 x
800 pixeli fiind de mare ajutor. Trebuie totuşi să avem o vedere
ageră pentru a putea utiliza acest ecran la întregul său potenţial.
Nici modulul WiFi nu este mai prejos, a cărui rază de acţiune
permite o libertate de mişcare similară calculatoarelor
portabile.

La capitolul neajunsuri avem lipsa suportului pentru
Silverlight şi animaţii flash
. Din fericire Adobe tocmai a
anunţat că lucrează la un plugin ce va remedia acest neajuns.
Amatorii de filmuleţe pe YouTube se pot baza
momentan pe o aplicaţie specială, disponibilă pentru instalare în
mod gratuit. Pentru a o folosi trebuie să accesăm versiunea mobilă
a portalului YouTube, altfel ne vom lovii de bariera lipsei
suportului pentru tehnologia flash.

Planificarea activităţilor, alarme si
calculator

Funcţia calendar poate fi utilizată în două moduri: cel de
vizualizare a activităţilor zilnice pe baza zilelor din calendar şi
un mod agendă în care activităţile sunt organizate în funcţie de
orele zilei.
Este permisă configurarea de alarme multiple, fiecare cu ringtone
personalizat şi mod snooze.
Aplicaţia pentru calculator este una cât se poate de simplă,
asemănătoare celei pentru PC, dar fără modul pentru calculator
ştiinţific.

Lucrul cu documentele Microsoft Office
Office Hub este locaţia centrală pentru lucrul cu documente Office,
Interfaţa este structurată în trei secţiuni: OneNote, Documents şi
SharePoint.
Putem deschide pentru editare documente Word,
Excel
, respectiv PowerPoint doar pentru
vizualizare. Numărul de facilităţi oferite pentru editarea
documentelor nu este la fel de mare ca în versiunile pentru PC,
însă putem îndeplinii cu succes operaţiile de bază.

Alte facilităţi interesante
Cu un buton dedicat chiar pe carcasa telefonului, funcţia de
căutare utilizează motorul Bing pentru obţinerea
de informaţii din internet.
Apăsarea prelungită a tastei cu logo-ul Windows activează funcţia
de recunoaştere vocală a telefonului, prin care putem realiza
operaţii cum ar fi deschiderea unei aplicaţii instalate sau
apelarea unei persoane din lista de contacte, prin simpla rostire a
numelui.

Suportul DLNA şi funcţia ScanSearch
Aplicaţia PlayTo, transformă telefonul într-un server
DLNA
, de pe care pot fi redate poze, secvenţe video şi
muzică, folosind televizoare compatibile sau PC-ul.
ScanSearch este o aplicaţie care funcţionează asemeni unui radar,
ce arată locaţiile de interes aflate în imediata vecinătate. Poţi
găsi restaurante, spitale şi alte obiective de interes.

Funcţionalitatea GPS
LG Omnia 7 utilizează aplicaţia Bing Maps şi
reciver-ul A-GPS integrat pentru stabilirea
locaţiei. Avem disponibile hărţi detaliate pentru ţara noastră,
suprapuse cu imagini din satelit atunci când facem
zoom la nivelul străzii, pentru a ajuta la o orientare mai
uşoară.
Navigarea hărţii este o operaţie destul de simplă şi rapidă. Putem
face zoom prin folosirea ambelor degete, iar atingerea repetată a
punctelor de pe hartă rezultă în afişarea de informaţii
suplimentare relevante.

CONCLUZIE

Oricât de mult aş fi sperat ca acest nou sistem de operare să
fie unul fără cusur, se pare că Microsoft a lăsat totuşi multe
lucruri de îmbunătăţit în Windows Phone 7.

Sper ca printre altele, un viitor update să aducă şi suport
pentru multitasking, un file manager propriu, posibilitatea de a
transfera fişiere şi altfel decât prin aplicaţia
Microsoft Zune
, opţiuni pentru iniţierea de apeluri video şi
eventual o funcţie copy/paste pentru editarea de documente. De
asemeni ar fi de mare folos şi includerea altor codec-uri în afară
de MPEG4, fapt ce ar permite încărcarea fişierelor video comprimate
DivX, WMV sau în alte formate, fără să mai aşteptăm pentru
reconversia acestora în aplicaţia Zune.

În ciuda limitărilor actuale, Windows Phone 7 este un sistem de
operare cu mult potenţial, ce face casă bună cu LG Optimus 7,
oferind o paletă bogată de aplicaţii incluse, care nu poate decât
să crească odată ce şi alţi dezvoltatori software vor intra în
joc.

În ceea ce priveşte partea de hardware, LG Optimus 7 are o serie
de neajunsuri de care ne putem lovi în timpul utilizării, cum ar fi
memoria internă ne-expandabilă, lipsa unui mecanism de protecţie a
lentilelor pentru camera foto, sau prezenţa unui simplu difuzor
mono pentru sunet.


Privit în ansamblu, LG Optimus 7 este un telefon cu o
construcţie solidă şi performanţe excelente, care în ciuda unor
mici scăpări de design reuşeşte să se achite cu succes de
majoritatea sarcinilor.

Plusuri şi minusuri

[+] Rezoluţia foarte mare a ecranului permite navigarea
confortabilă a paginilor web
[+] Procesor Snapdragon 1 GHz şi 512MB RAM, suficient chiar şi
pentru cele mai pretenţioase aplicaţii
[+] Camera foto de 5MP cu performanţe foarte bune
[+] Modul A-GPS cu suport inclusiv pentru ţara noastră
[+] Conectivitate DLNA

[-] Sistemul de operare cu funcţionalitate oarecum
incompletă
[-] Performanţele mediocre ale difuzorului integrat
[-] Autonomia bateriei ar putea fi mai bună
[-] Dependenţa prea mare de aplicaţia Zune, pentru sincronizare şi
transferul de fişiere
[-] Lipsa suportului pentru transferuri de fişiere prin conexiune
Bluetooth

LG E900 Optimus 7 se găseşte disponibil în
magazinele online din România la preţuri ce variază între
2200 şi 2270 lei.

Tags: