LG G4 a fost anunţat oficial: cameră foto luminoasă, spate din piele şi ecran curbat

LG a anunţat în sfârşit mult aşteptatul smartphone G4, noul său vârf de gamă. Acesta adoptă noi filosofii de design, păstrând însă elementele consacrate de modelele anterioare. Accentul este acum pus pe utilizarea unor materiale inedite pentru realizarea carcasei, cât şi pe performanţă la capitolul foto şi nu obligatoriu pe realizarea unui dispozitiv care să primească scoruri maxime în benchmark-uri. Acest lucru este evident atunci când consultăm specificaţiile tehnice, îmbunătăţirile la nivel hardware fiind minime faţă de generaţia precedentă.

Toate scurgerile de informaţii şi micile sugestii din partea companiei au dus aici. G4 nu mai este de mult un mister pentru cei care au urmărit activitatea LG în ultimele săptămâni, însă acum putem vorbi într-o manieră oficială despre acesta. Putem în sfârşit să confirmăm faptul că noul flagship al companiei nu adoptă noul chipset Snapdragon 810, asemeni terminalului G FLex 2, ci un model inferior, Snapdragon 808 la 1,8 GHz, un model hexa-core pe 64 biţi. Acesta nu arată la fel de bine pe hârtie, însă nici nu pare să aibă problemele de supraîncălzire ale vârfului de gamă pe care le-am întâlnit atât pe G Flex 2, cât şi pe HTC One M9.

Snapdragon 808 integrează două nuclee dual-core ARM Cortex A57 şi patru nuclee A53, fiind construit pe arhitectură big.LITTLE. Cipul grafic este un Adreno 418, care în teste va scoate probabil rezultate mai slabe decât Adreno 430 de pe Snapdragon 810, dar probabil că în practică diferenţele vor fi minore. Procesorul este alăturat unei cantităţi de 3 GB memorie RAM, asemeni modelului G3 şi va veni cu 32 GB spaţiu de stocare intern, care va putea fi extins cu ajutorul unui card microSD de până la 2 TB.

LG a experimentat cu ecranele curbate pe variantele LG G Flex şi G Flex 2, iar rezulatul finit pare să fie G4. Deşi curbura este mult mai discretă pe noul telefon, aceasta există şi acum are şi un nume oficial: Slim Arc design. Display-ul de 5,5” afişează conţinut în rezoluţia 2560 x 1440 pixeli şi este bazat pe un panou IPS Quantum. Acesta oferă culori cu 20% mai bine definite, 25% mai multă luminozitate şi contrast cu 50% mai bine definit faţă de display-ul de pe G3. Aceste îmbunătăţiri duc la utilizare mai confortabilă în lumină puternică, iar integrarea panoului tactil în sticlă asigură un design mai subţire. În teorie, bateria de 3000 mAh ar trebui să alimenteze telefonul cel puţin o zi întreagă, un aspect important pentru LG, întrucât durata de utilizare a modelului precedent a fost unua dintre cele mai mari probleme semnalate de utilizatori.

După cum spuneam anterior, camera foto este unul din punctele forte ale lui G4, iar LG a integrat probabil cea mai bună cameră dintr-un telefon mobil. Vorbim despre un senzor foto de 16 megapixeli cu obiectiv f/1.8, focalizare laser şi stabilizare optică OIS 2.0. LG se laudă cu această cameră, menţionând viteze mari de declanşare şi captură în format RAW, cât şi funcţii software precum Quick Shot şi Gesture Interval Shot, prezentate deja într-un clip de promovare. Camera frontală de 8 megapixeli promite selfie-uri de calitate, lucru pe care îl vom putea confirma atunci când vom avea la îndemână un terminal de test.

Spatele din piele nu este însă prezent pe toate variantele telefonului. Acesta este un accesoriu opţional, care schimbă radical aspectul dispozitivului. Există mai multe culori de spate din piele, alături de trei variante din plastic. Întrucât spatele dispozitivului este un accesoriu interschimbabil, acesta poate fi scos pentru a oferi acces la acumulator şi la slot-ul microSD. Dimensiunile oficiale ale lui LG G4 sunt 149.1mm x 75.3mm x 8.9mm, mult mai mari decât ale altor dispozitive din această gamă. Nici la capitolul greutate LG nu doreşte să concureze cu rivalii săi, G4 cântărind 155 grame.

La categoria funcţii speciale şi conectivitate pot fi amintite fimarea 4K la 30 de cadre pe secundă, încărcare rapidă prin standardul Quick Charge 2.0, încărcare wireless folosind încărcătoare Qi, cât şi suport pentru reţele 802.11 ac şi conectivitate 10X LTE. Toţi cei care vor cumpăra un LG G4 vor primi şi 100 GB spaţiu de stocare pe Google Drive.

În cele din urmă, LG G4 vine cu noul skin de Android proprietar intitulat UX 4.0, care aduce o serie de îmbunătăţiri faţă de versiunea precedentă. Smart Bulletin aduce toate notificările aplicaţiilor într-un singur ecran, în timp ce Event Pocket serveşte drept agregator de informaţii de pe diverse servicii şi le adaugă în calendarul personal. Sistemul de operare utilizat de LG este Android 5.1 Lollipop, iar interfaţa UX 4.0 adoptă Material Design în toate componentele sale.

LG G4 se lansează pe 29 aprilie în Coreea de Sud, urmând ca acesta să fie lansat în restul lumii treptat. Compania coreană pregăteşte disponibilitatea acestui dispozitiv la 180 de operatori de pe tot globul. LG va anunţa data de lansare şi preţul pentru fiecare piaţă în parte în apropierea lansării. 

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult