În timp ce unele companii să grăbesc să lanseze întregi linii de produse având ca element principal de atracţie conectivitatea 5G, LG va include primul său smartphone 5G sub gama V-series.
Potrivit informaţiilor apărute în publicaţia sud-coreeană ETNews, noul V50 vine cu un ecran de 6” şi interfaţă hands-free care permite controlarea aplicaţiilor şi funcţiile multimedia ale telefonului prin simpla trecere a palmei pe deasupra ecranului, pe direcţie orizontală sau verticală.
Telefonul este motorizat de chipsetul Snapdragon 855 şi vine echipat cu acumulator de 4000 mAh, oferind 1-2 zile de utilizare. Desigur, funcţia de încărcare rapidă nu poate să lipsească, însă rămâne de văzut dacă LG a inclus şi suport pentru încărcarea wireless a acumulatorului.
Planul LG pentru a ieşi învingător în competiţia dusă cu Samsung, Huawei şi Xiaomi pentru atragerea amatorilor de telefoane 5G este furnizarea unor dotări hardware cât mai îndrăzneţe, în detrimentul dotărilor software. Această strategie a funcţionat foarte bine în trecut pentru rivalul Samsung, cei de la LG mulţumindu-se cu abordări mai puţin costisitoare pe partea de cercetare şi dezvoltare.
LG va dezvălui noul V50 ThinQ şi modelul G8 ThinQ la finalul lunii februarie, în cadrul expoziţiei MWC 2019. Preţul în magazinele sud-coreene ar urma să nu depăşească 1160-1340 dolari pentru modelul V50 ThinQ. Vârful de gamă 4G, LG G8 ThinQ, ar trebui să fie considerabil mai ieftin, dar preţul exact nu este cunoscut deocamdată.