Lenovo merge înainte cu seria de smartphone-uri Moto, lansând trei modele Moto C din gama „entry-level”. Vorbim astfel despre două modele Moto C, cu modem 3G şi modem 4G, cât şi despre un Moto C Plus, care în ciuda numelui, vine cu dimensiuni similare faţă de „fraţii” săi. Niciunul dintre acestea nu vor câştiga concursuri de performanţă, însă vor fi disponibile la preţuri foarte mici, ţintele fiind pieţele emergente.
Moto C (3G) vine echipat cu un display FWVGA de 5” (854 x 480 pixeli), un chipset MediaTek MT6580m pe 32 biţi, 1 GB memorie RAM, 8 GB spaţiu de stocare internă şi camere foto de 2 megapixeli pe faţă şi 5 megapixeli pe spate. Acumulatorul are o capacitate de 2.350 mAh, în timp ce la capitolul conectivitate avem de a face cu WiFi 802.11n şi Bluetooth 4.2. „Fratele” său, Moto C (4G) integrează aceleaşi componente de bază, apelând însă la un chipset MediaTek MT6737m pe 64 de biţi. Modelul 3G vine în culorile alb şi negru, în timp ce modelul 4G adaugă şi culorile roşu şi auriu.
Urcând o treaptă mai sus, Moto C Plus vine cu un display tot de 5” în diagonală, însă cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli). Chipset-ul acestui model este MT6737 de la MediaTek, care este utilizat alături de 16 GB spaţiu de stocare, camere foto de 2 şi 8 megapixeli şi un acumulator de 4.000 mAh. Moto C Plus vine în două configuraţii, cu 1 sau 2 GB memorie RAM, restul componentelor fiind neschimbate între modele.
Toate cele trei variante de Moto C sunt echipate din fabrică cu Android 7.0 Nougat, care va fi aproape neschimbat faţă de cel standard, livrat de Google. Dispozitivele Moto primesc de obicei update-uri foarte repede, însă nu este clar dacă şi acestea, dintr-o clasă inferioară, vor primi acelaşi tratament din partea Lenovo.
Noile Moto C vor fi disponibile în Europa, America Latină şi Asia la preţuri care pornesc de la 89 de euro pentru modelele 3G şi 4G, în timp ce Moto C Plus va intra în oferta magazinelor la 119 euro.