Lansarea terminalelor Moto G4 şi G4 Plus pare a fi iminentă, întrucât încep să apară din ce în ce mai multe imagini cu cele două dispozitive. Diferenţele între cele două modele par să fie mai mari decât se credea iniţial, diferenţa de preţ dintre ele fiind parcă justificată după noile imagini scoase la iveală. Cele două noi smartphone-uri de la Moto vor veni cu un design puţin modificat, hardware de medie şi un preţ foarte atractiv, fiind soluţia ieftină a companiei, pentru cei care nu îşi vor permite modelul de top, Moto X3.
Moto G4 este modelul de bază al acestei game şi va veni cu un display Full HD de 5,5”, 16 GB spaţiu de stocare şi cameră foto de 13 megapixeli. Ansamblul pentru cameră de pe spate va fi ieşit în relief şi încadrat într-un nou design vertical, protejat cu ceea ce pare a fi plastic transparent. De altfel, întregul capac de pe spate pare a fi realizat din plastic aderent, la fel şi rama care înconjoară dispozitivul, partea din dreapta a acesteia găzduind butoanele de volum şi butonul „power”.
Informaţiile lansate zilele trecute despre aceste smartphone-uri sugerau că ambele vor fi livrate cu un buton „Home” fizic, echipat cu un senzor de amprentă, însă noile imagini spun altă poveste. Doar modelul superior, Moto G4 Plus va integra această funcţionalitate, alături de o cameră foto îmbunătăţită, cu senzor de 16 megapixeli. Spre diferenţă de varianta G4 standard, în partea de jos a display-ului, microfonul de la G4 Plus este poziţionat lângă butonul de power şi nu într-o fantă în partea de jos a telefonului.
Ambele modele de G4 sunt aşteptate în luna mai, la preţuri de aproximativ 240 euro pentru modelul standard şi 280 euro pentru varianta Plus.