Motorola Droid, un super telefon care are de toate

30.10.2009
Motorola Droid, un super telefon care are de toate

Revenirea în prim-plan a celor de la Motorola se va produce anul
viitor, când compania americană va arunca pe piaţă peste 20 de
terminale
. Primul semn de revenire apare însă de pe acum. Se
numeşte Motorola Droid şi, spun cei care au apucat să-l testeze,
este cel mai bun dispozitiv cu Google Android de până
acum
.

Mai important este că, în sfârşit, apare un telefon Motorola
care poate concura cu succes cu numele în vogă ale telefoniei
mobile. Nu vreau să par excesiv de exigent, dar de vreo doi ani nu
am văzut niciun telefon Motorola pe care să-l iau în calcul ca o
posibilă achiziţie. În schimb, cu Droid-ul lucrurile stau complet
diferit.


Motorola Droid

Motorola Droid este clar un telefon pentru power useri şi pentru
afaceri. Setul de facilităţi, sistemul de operare, construcţia şi
de fapt tot ce ţine de acest terminal îl recomandă „maniacilor
adevăraţi”.

Construcţie, design

Nu îţi trebuie mult să-ţi dai seama că ai de-a face un terminal
mare şi greu. Nu este genul de telefon pe care să-l ţii fără
probleme în buzunar. Este preţul pe care trebuie să-l plăteşte
pentru un touchscreen mare şi o tastatură QWERTY
confortabilă
.


Motorola Droid

Legat de ecran, se spune că Droid-ul este dispozitivul cu Google
Android cu cel mai bun ecran. Culorile şi luminozitatea sunt foarte
bune la touchscreen-ul de 3.7 inch care are o rezoluţie de 480 x
854 pixeli.

Tastatura QWERTY va fi deliciul celor care au multe de
scris la telefon
, indiferent că e vorba de mesaje,
mail-uri sau reţele de socializare. Din tastatura QWERTY face parte
inclusiv butonul de căutare rapidă, o funcţie care nu putea să
lipsească dintr-un sistem de operare făcut de Google.


Motorola Droid

Motorola Droid este un slider. Poţi folosi toate funcţiile
telefonului doar prin intermediul touchscreen-ului, caz în care
nici nu ai nevoie să apelezi mecanismul glisant. Ce nu înţeleg eu
la acest la acest dispozitiv este ce rol are bucata de plastic din
dreapta tastaturii din cauza căreia partea inferioară a telefonului
este mai lungă decât cea cu ecranul. Pe această bucată de plastic
şi-a inscripţionat logo-ul operatorul american Verizon.

Sistem de operare

Numele acestui terminal vine chiar de la sistemul de operare de
care dispune: Google Android. Motorola îşi pune mari speranţe în
acesta. Google Android este şansă Motorola de a reveni în
prim-plan
.


Motorola Droid

Motorola Droid se poate chiar lăuda că este unul din primele
dispozitive dotate cu Google Android 2.0. A doua versiune de
Android se anunţă mai rapidă şi mai matură. Include atât schimbări
de ordin grafic, cât şi funcţional. Pictogramele au fost
redesenate, trecând de la desene animate la un aer ceva mai
serios.

O noutate importantă a noii versiuni de Google Android
este căutarea universală
. Funcţia de căutare va avea în
vedere atât lista de contacte, cât şi bookmark-urile browser-ului,
aplicaţiile instalate etc.

Dotări tehnice

În afară de ecranul de 3.7 inch şi tastatura QWERTY, Motorola
Droid aruncă în luptă cele mai importante facilităţi la ora
actuală. Are GPS, Wi-Fi, bluetooth şi include în pachet un card
microSD de 16 GB. Camera foto se laudă cu 5 MP şi autofocus.

La bază are un procesor ARM Cortex A8 la 550 MHz. Bateria de
1400 mAh promite o autonomie de 385 de minute la folosire sau 270
de ore în standby.

Chiar dacă, deocamdată doar americanii se pot bucura de Motorola
Droid, va veni şi ziua în care acest terminal va fi
comercializat şi în Europa
. Doar că asta se va întâmpla
abia la anul.