Motorola a atras atenţia în ultimii ani cu două categorii de dispozitive: Moto G, care oferă un raport performanţă/preţ foarte bun şi o calitate înaltă a construcţie şi Moto Z, telefoane modulare foarte performante, care se diferenţiasă prin design şi funcţionalitate de concurenţă. Începând de anul acesta, compania ar putea avea o nouă categorie de dispozitive care să aducă acest brand în atenţia consumatorilor: Motorola One, primul telefon cu Android One al companiei, care ar putea chiar să canibalizeze puţin din alte categorii de dispozitive ale sale precum seria Moto E.
Telefonul de faţă se numeşte Motorola One şi nu este integrat în gama Moto. Motivul pare să fie faptul că acesta rulează software-ul Google fără modificări, deci nu oferă experienţa „Moto” pe care utilizatorii s-au obişnuit să o primească. Chiar şi în materie de design şi construcţie, acesta pare să ignore liniile care au consacrat gamele de dispozitive Moto de până acum, preferând să folosească un design „inspirat” de succesul modelului iPhone X.
Motorola nu este singura companie care a ales această cale în 2018, deci este greu să ne supărăm pe faptul că avem la îndemână încă un telefon cu notch şi construcţie din sticlă pe ambele părţi. Ciudat este însă faptul că telefonul vine încă din fabrică cu o husă din silicon aplicată, ceva ce nu am mai văzut până acum. Unul dintre motive pare să fie economisirea spaţiului în cutie, însă altul pare să fie fragilitatea telefonului, carcasa de silicon putând absorbi şocurile mai bine la transport.
De ce spunem că este fragil? În primul rând pentru că are sticlă pe ambele părţi, însă în special datorită faptului că rama telefonului este realizată din plastic, ceva ce nu am mai văzut decât pe telefoane de buget. De altfel şi acesta poate fi considerat un telefon de buget, având în vedere că este la o reducere aproape permanentă de aproximativ 900 lei în magazine în perioada reducerilor de sfârşit de an.
Pe partea din faţă avem notch-ul care găzduieşte camera frontală, difuzorul pentru apeluri, cât şi senzorul de lumină ambientală şi proximitate, iar în partea de jos, sub display, spaţiul dintre ecran şi rama din plastic este destul de mare pentru a găzdui logo-ul Motorola. Pe spate, telefonul este „decorat” cu două camere foto, fiecare separată şi ieşită puţin în relief, cu un blitz cu LED între ele. Acest design a fost popularizat de iPhone X, însă design-ul nu este tocmai identic. Ce are Motorola One şi nu are iPhone X este un senzor de amprentă pe partea din spate, acesta fiind „vopsit” cu logo-ul Motorola.
În ciuda faptului că avem de a face cu un smartphone de buget, Motorola a optat pentru un port USB Type C, iar jack-ul de căşti din partea de sus este nelipsit. Poziţionarea acestei mufe este însă problematică, întrucât majoritatea telefoanelor au mufa în partea de jos, fiind mai naturală scoaterea din buzunar în poziţia în care foloseşti telefonul.
În cele din urmă, Motorola One oferă câteva surprize. Vorbeam anterior despre husa de silion aplicată din fabrică. Apreciem faptul că aceasta există, însă pe modelul pe care l-am primit pentru testare, aceasta nu se potriveşte perfect cu telefonul, în special mufa de căşti are probleme de aliniere. De asemenea, pentru senzorul de amprentă, decupajul nu este centrat. Ciudat pentru o husă oficială inclusă în pachet. Din fericire, telefonul vine cu un adaptor de priză cu încărcare rapidă, însă nu şi cu o pereche de căşti.
Ecran | 5,9”, LCD, rezoluţie 1.520 x 720 pixeli (19:9) |
Sistem de operare | Android 8.1 (Android One) |
Chipset | Snapdragon 625 |
Procesor | octa-core (8 x Cortex-A53 @ 2 GHz) |
Procesor grafic | Adreno 506 |
RAM | 4 GB |
Stocare | 64 GB |
Card | da, microSD până la 256 GB |
Date | HSPA, LTE (2 x nano-SIM) |
Wi-Fi | 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct |
Bluetooth | 5.0 |
USB | USB Type-C 2.0 |
Cameră foto |
Cameră duală:
|
Filmare video | 3.840 x 2.160 pixeli @ 30 FPS |
Cameră foto frontală | 8 MP, f/2.2 |
Baterie | 3.000 mAh (Li-Ion) |
Dimensiuni | 149,9 x 72,2 x 8 mm |
Greutate | 162 grame |
Culori | Negru, Alb |
Altele | Dual SIM şi card microSD simultan, senzor de amprentă, NFC |
Design plăcut, chiar dacă nu original
Performanţă în limitele aşteptărilor
Autonomie bună
Oferă încărcare rapidă şi jack de căşti
Compatibil dual-SIM + card microSD simultan
Camera este bună în lumină naturală
Calitatea materialelor putea fi mai bună
Display-ul are rezoluţie scăzută şi calibrare slabă
Sticla de pe spate nu este justificată în termeni de funcţionalitate
Senzorul de adâncime trebuia înlocuit cu o cameră cu zoom