Motorola One – Unboxing şi primele impresii [VIDEO]

21.11.2018
Motorola One - Unboxing şi primele impresii [VIDEO]
Motorola One, primul smartphone echipat cu Android One produs de celebra companie americană a ajuns în redacţia Go4it.ro. Acesta pare să beneficieze de un design modern, aliniat la cerinţele din piaţă şi vine cu o configuraţie hardware decentă pentru segmentul de piaţă pe care a fost lansat.

La o primă privire, avem de a face cu un smartphone competent, construit cu sticlă şi ceea ce pare a fi o ramă din plastic, care vine însă livrat într-o husă de silicon transparentă, care este aplicată încă din fabrică, ceva ce nu am mai văzut pe niciun dispozitiv de până acum.
 
Pe partea din spate avem de a face cu o cameră foto duală şi un senzor de amprentă decorat cu logo-ul Motorola, în partea de sus am găsit un jack audio de 3,5mm, ceva ce nu mai vedem foarte des în ultima perioadă, în timp ce pe laterala din stânga, în tăviţa pentru cartele SIM am găsit trei locaşuri: două pentru cartele GSM „nano” şi un slot microSD. Acesta este unul dintre puţinele telefoane care permit funcţionalitate dual SIM şi extinderea spaţiului de stocare simultan.

Vom întoarce în următoarele săptămâni telefonul pe toate părţile şi vom reveni cu un review detaliat pentru unul dintre cele mai interesante telefoane ale momentului, care este listat în ofertele magazinelor de specialitate la un preţ foarte atrăgător, în special pentru un smartphone de medie echipat cu un sistem de operare cu interfaţă „Google” nemodificată.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult