Nexus Sailfish şi Marlin ar putea fi lansate în septembrie. Noi fotografii spion cu unul dintre modele [FOTO]

16.08.2016
Nexus Sailfish şi Marlin ar putea fi lansate în septembrie. Noi fotografii spion cu unul dintre modele [FOTO]

Noile dispozitive Nexus de la Google vor veni pe piaţă probabil mai repede decât ne aşteptam. După mai multe leak-uri cu listele de specificaţii tehnice şi modele 3D realizate după descrieri, avem şi primele fotografii neoficiale, alături de listări în baza de date a comisiei de certificare FCC din Statele Unite. Majoritatea informaţiilor lansate anterior sunt astfel aproape confirmate, urmând doar să aşteptăm dezvăluirea oficială.

Noile zvonuri şi informaţii sugerează că HTC va dezvolta amble modele Nexus de anul acesta, iar cele două smartphone-uri vor fi similare în termeni de design. Capacul de pe spate va fi realizat din metal, iar un panou de sticlă va fi poziţionat în partea de sus, în jurul camerei şi senzorului de amprentă. Acest design pare să fi fost ales pentru a îmbunătăţi semnalul antenelor radio. Butoanele power şi volum sunt amplasate pe partea din dreapta a telefonului, iar pe partea din stânga poate fi observat un locaş pentru cartela SIM.

FCC listează cele două modele de smartphone-uri HTC, numite până în prezent Sailfish şi Marlin cu numele de cod NM8G-2PW2100 pentru modelul cu display mai mic şi NM8G-2PW4100 pentru modelul mai mare. Cele două dispozitive au fost trimise pentru aprobare de către HTC, iar ambele conţin inscripţia „Made in Taiwan” în lista de specificaţii.

Noile zvonuri sugerează o lansare mai devreme decât ne-am obişnuit în anii precedenţi. De obicei smartphone-urile Nexus apăreau în noiembrie, la scurt timp după lansarea oficială a noii versiuni de sistem de operare Android. Se pare însă că planul pentru 2016 este o lansare în luna septembrie, cu Android 7.0 Nougat pre-instalat. Nu este clar dacă această strategie va grăbi şi lansarea noului sistem de operare Google.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult