La nici o zi distanţă de leak-ul referitor la noile smartphone-uri de la Nokia care urmează să fie prezentate la MWC 2017, au apărut pe internet noi informaţii despre acestea. Deşi nu avem încă fotografii cu cele două smartphone-uri Nokia 5 şi Nokia 3, ştim acum ce hardware vor integra. Având în vedere preţurile vehiculate ieri pentru cele două dispozitive, hardware-ul este la nivelul aşteptărilor.
Nokia 5 va fi un model mid-range inferior modelului 6 lansat luna trecută în China, care va integra un chipset Snapdragon 430, 2 GB memorie RAM, cameră de 13 megapixeli şi 16 GB spaţiu de stocare într-un corp mai compact. Acesta va fi echipat cu un display de 5,2” cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) şi va fi din fabrică livrat cu Android 7.0 Nougat. Cei care au nevoie de mai mult spaţiu de stocare vor putea adăuga un card microSD.
Deşi iniţial Nokia 3 părea să fie un model entry-level de buget, se pare că HMD Global pregăteşte mai degrabă o alternativă la Nokia 5 pentru cei care nu doresc să dea 200 de euro pe un smartphone. Acesta vine cu un ecran HD de 5,3” (chiar puţin mai mare decât pe modelul „5”), 2 GB memorie RAM, chipset Snapdragon 425 (puţin mai lent, dar nu cu mult), cameră de 13 megapixeli şi 16 GB spaţiu de stocare. Spre diferenţă de Nokia 5, care vine cu cameră frontală de 8 megapixeli, acesta va beneficia de un senzor cu rezoluţie de 5 megapixeli.
Având în vedere diferenţa de 50 de euro dintre cele două dispozitive (149 euro pentru Nokia 3, faţă de 199 pentru Nokia 5), modelul inferior pare să fie o ofertă mai bună pe hârtie. În practică probabil, Nokia 5 ar putea fi realizat din materiale de calitate superioară, sau poate fi livrat cu accesorii în plus, care să facă diferenţa de preţ mai suportabilă.