Dezvăluit în India acum câteva luni şi prezentat de producătorul HMD Global drept primul smartphone Nokia cu Android, Nokia 6 este disponibil de ceva timp şi în ţara noastră, conturând o soluţie de buget cu trăsături ce vor părea familiare celor care au folosit în trecut produsele companiei finlandeze.
Încadrat la gama mid-range, Nokia 6 se prezintă cu o construcţie surprinzător de solidă, carcasa de tip unibody fiind confecţionată dintr-o singură bucată de aluminiu 6000 series, unită la partea superioară cu scutul din sticlă Gorilla Glass. Designul este însă unul clasic, ecranul de 5.5” fără margini curbate fiind încadrat de o carcasă cu margini decupate la unghi de 90° şi benzi late deasupra şi la partea de jos. Rezultatul este un telefon mai puţin confortabil în palme şi oarecum dezavantajat la partea de ergonomie, carcasa de 15.4 cm înălţime fiind incomod de manevrat cu o singură mână. Totuşi, cei care aşteaptă să regăsească la Nokia 6 anduranţa telefoanelor Nokia de odinioară ar putea să aprecieze construcţia bine protejată împotriva căzăturilor de la mică înălţime, pe care marginile alunecoase ale carcasei le fac aproape inevitabile.
Disponibil cu preţul de aproximativ 1100 lei în magazinele din ţara noastră, Nokia 6 are drept principale atuuri ecranul Full HD de 5.5” şi cantitatea generoasă de 32GB memorie internă. În schimb, platforma hardware centrată în jurul chipsetului Snapdragon 430 ar fi potrivită mai degrabă pentru un smartphone entry-level, cantitatea de 3GB memorie RAM putând compensa doar până la un punct deficitul de performanţă al procesorului octa-core bazat pe nuclee Cortex-A53 la 1.4GHz.
Din fericire, versiunea Android 7.1.2 este bine optimizată pentru hardware-ul folosit, aplicaţiile uzuale rulând fără probleme.
Carcasa de 7.85 mm grosime şi 169 grame adăposteşte un acumulator Li-ion de 3000, nedetaşabil.
Scutul Corning Gorilla Glass aplicat peste ecran este uşor curbat, însă nu acoperă marginile carcasei, fiind astfel bine protejat împotriva loviturilor survenite din lateral. Tratamentul oleofobic este de bună calitate, ecranul fiind perfect lizibil sub lumină solară directă şi uşor de curăţat.
Nokia 6 dispune de senzor biometric sub ecran. Acesta ia rolul tastei Home şi este asistat cu alte două taste capacitive, iluminate la atingere. Pe lista dotărilor mai avem două microfoane, unul sub ecran şi altul pe spatele carcasei pentru funcţia de anulare a zgomotului de fundal. Difuzorul extern este plasat la partea de jos, pe rama laterală, unde nu poate fi acoperit atunci când ţinem telefonul pe masă. Alimentarea bateriei se face cu ajutorul unui conector micro-USB 2.0, chipsetul Snapdragon 430 neoferind suport pentru tehnologia Qualcomm QuickCharge. Tastele Power şi Volum sunt dispuse pe muchia lateral-dreapta iar deasupra găsim un conector pentru căşti, de tip jack 3.5mm.
Telefon dual-SIM (dual stand-by), Nokia 6 permite folosirea a unei cartele nano SIM şi încă una micro SIM. Însă la cea din urmă va trebui să renunţăm, dacă dorim să instalăm un card micro SD (până la 256GB).
Punând accentul pe claritatea imaginii, dar fără pretenţii pentru rezultate deosebite în condiţii de lumină slabă, camera foto principală cuplează un senzor de 16MP unui obiectiv cu lentile f/2.0. Aceasta dispune de focalizare cu sistem phase detection, blitz dual-LED (dual-tone) şi capabilităţi pentru filmare 1080p/30fps. Uşor înălţată peste spatele carcasei, camera foto este protejată împotriva zgârieturilor cu o lentilă din sticlă.
Camera frontală păstrează obiectivul cu lentile f/2.0 şi funcţia de filmare 1080p, dar înjumătăţeşte rezoluţia foto (8MP).
Nokia 6 – specificaţii:
Din păcate, Nokia 6 nu include LED pentru notificări şi nici funcţie always-on display. În schimb, putem inspecta conţinutul ecranului cu o simplă atingere pe tasta Home, setarea unei amprente permiţând şi deblocarea completă în mai puţin de o secundă.
Finisaje de bună calitate şi construcţie solidă
Versiune de Android fără prea multe modificări
Ecran şi difuzor de bună calitate
Autonomie rezonabilă a bateriei
Cameră foto cu performanţe acceptabile
Fără LED pentru notificări
Încărcare lentă a bateriei
Chipsetul Snapdragon 430 este o soluţie modestă, din punct de vedere al performanţelor oferite