Nokia lucrează la o serie de actualizări software menite să îmbunătăţească experienţa oferită posesorilor de telefoanele Lumia cu sistem Windows Phone 8. Dintre acestea Glance Screen se lansează exclusiv pentru telefoanele Nokia Lumia 925, adăugând suport pentru afişarea de informaţii în modul Stand-by şi deblocarea ecranului fără să acţionăm butonul Lock.
Oferit începând de astăzi în versiune beta, Glance Screen introduce funcţia double-tab to wake, din care putem activa ecranul fără să mai apăsăm butonul Lock prezent pe carcasa telefonului. În schimb, nu trebuie decât să atingem suprafaţa touch în succesiune rapidă, obţinând acelaşi rezultat.
Spre deosebire de modul Stand-by obişnuit, Glance Screen lasă ecranul parţial activat, afişând un ceas digital şi indicator pentru nivelul bateriei. Suplimentar, aplicaţia include şi un mod de utilizare pe timp de noapte, care permite inspectarea ecranului chiar şi în întuneric total.
Noul Glance Screen ar putea fi disponibil începând cu luna iulie şi pentru alte telefoane Nokia Lumia cu sistem Windows Phone 8, oferit în cadrul unui pachet mai amplu de actualizări software numit Nokia „amber„.