Gama de terminale Lumia nu cuprinde doar modele de vârf precum 920 sau 925, compania lansând în interval de jumătate de an o gama de alte patru modele menite să acopere posibilităţile tuturor buzunarelor. Cel mai mic model al gamei, şi totodată cel mai ieftin telefon Windows Phone 8, este micul Lumia 520.
După doar o scurtă privire aruncată acestui terminal, este evident că avem de-a face cu un terminal Nokia. Formele puternic conturate şi culorile vii ale carcasei sunt două dintre elementele caracteristice ale acestei linii de telefoane, iar Lumia 520 nu este o excepţie. Fiind un terminal ieftin, care se poate găsi acum la un preţ care începe de la 700 de lei, Lumia 520 nu este un produs făcut să impresioneze prin construcţie şi materiale. Chiar şi în condiţiile economiilor impuse de un astfel de preţ, Nokia a reuşit totuşi să se achite foarte bine de sarcini.
Partea frontală este pe cât se poate de simplă, aceasta fiind acoperită de suprafaţa protectoare a ecranului, sub care se găsesc şi cele trei butoane capacitive specifice Windows Phone, şi o ramă foarte îngustă în care se ascund discret difuzorul şi fanta unicului microfon. Singurii conectori vizibili sunt cel Micro USB, amplasat în partea inferioară a carcasei, şi conectorul audio jack de 3,5 mm, amplasat în partea superioară.
La fel ca modelele superioare 820 şi 620, şi Lumia 520 oferă un capac detaşabil care poate fi schimbat după preferinţele coloristice. Acesta este fabricat dintr-un material plastic dur care foloseşte un finisaj semi-mat, suficient de rugos pentru a avea o aderenţă mulţumitoare în mână şi suficient de bine şlefuit pentru a avea o patină lucioasă, ceea ce-l face să arate neaşteptat de elegant pentru o banală piesă de plastic turnat.
Capacul acoperă în totalitate partea posterioară si rama laterală, acesta mulându-se pe carcasa de protecţie interioară, care adăposteşte componentele interne, bateria detaşabilă şi sloturile Micro SIM si Micro SDXC. Materialul constructiv este bine ales, fiind suficient de dur pentru a sta fixat perfect în sistemul de prindere dar, totodată, suficient de elastic pentru a putea fi detaşat cu uşurinţă. Părţile mobile ale carcasei, adică cele trei butoane pentru cameră, Power/Lock şi volum, sunt fabricate dintr-un material plastic nepretenţios, însă sunt bine finisate şi au un joc neglijabil.
Chiar dacă este puţin cam greu pentru un terminal cu ecran de 4” fabricat integral din plastic, având 124 de grame, Lumia 520 are o ergonomie excelentă datorită dimensiunilor mici şi a formei care se mulează perfect în palmă. Un aspect negativ este conturul ascuţit al marginii frontale a capacului detaşabil, însă de această problemă se vor lovi doar cei care au mâini mici şi vor ţine terminalul ceva mai strâns. Pentru ceilalţi, Lumia 520 este un telefon extrem de confortabil, uşor de manevrat şi de strecurat în buzunar.
Ca toate celelalte terminale mid-range sau inferioare care rulează Windows Phone, Lumia 520 oferă un ecran cu o rezoluţie de 800 x 480 pixeli. În consecinţă, ecranul de 4” oferă doar o densitate modestă de 235 ppi, care este însă scuzabilă ţinând cont de gama de preţ din care acest model face parte.
Dacă ecranul nu impresionează din acest punct de vedere, acesta se revanşează cu un panou IPS care oferă culori puternice, unghiuri ample de vizualizare, o luminozitate foarte bună şi un contrast mulţumitor. Acest ecran nu foloseşte filtrele de polarizare ClearBlack prezente pe modelele Nokia mai scumpe, însă reuşeşte să ofere un nivel de negru satisfăcător şi să rămână suficient de lizibil în lumina solară puternică. În plus, suprafaţa tactilă capacitivă foloseşte aceeaşi tehnologie de la Synaptics pe care am văzut-o deja la lucru pe Lumia 920 şi Lumia 820, oferind posibilitatea utilizării telefonului cu mănuşi sau obiecte metalice conductive.
La fel ca HTC 8S, Nokia Lumia 520 este bazat pe o soluţie cu cost scăzut de la Qualcomm, care oferă însă performanţe satisfăcătoare pentru sectorul inferior şi mijlociu. Prezentat în vara anului trecut, MSM8227 face parte din familia Snapdragon S4 Plus şi, dacă nu este atât de puternic precum mult mai celebrii săi fraţi mai mari MSM8260A sau MSM8960, acesta preia multe din caracteristicile lor tehnologice de bază – foloseşte un nucleu Krait dual-core tactat la 1 GHz, este fabricat într-un proces pe 28nm, iar procesorul grafic Adreno 305 este cel mai mic model din generaţia a treia Qualcomm, fiind un înlocuitor pentru modelele 200, 203 si 205.
Pentru a obţine un preţ cât mai mic, Nokia a tăiat însă o serie de facilităţi hardware. În consecinţă, Lumia 520 nu oferă magnetometru sau giroscop, nu dispune de un microfon secundar pentru noise-cancellation, camera video frontală a fost eliminată iar camera foto principală a rămas fără bliţ.
O surpriză plăcută a oferit-o autonomia, un capitol deficitar pentru multe telefoane ieftine. Deşi are o capacitate modestă de 1430 mAh, autonomia a atins circa 33 de ore în condiţiile unui regim mediu de utilizare, care a implicat rularea aplicaţiilor timp de peste o oră, jumătate de oră de convorbiri şi o oră de redare audio, conexiunile 3G şi Wi-Fi (always on) fiind active timp de 9, respectiv 7 ore.
Chiar dacă este vorba un model ieftin, Nokia nu a făcut prea multe compromisuri atunci când a realizat partea de telefonie. Lumia 520 oferă un sunet puternic şi clar în cască, iar microfonul are o fidelitate bună, singura deficienţa fiind lipsa unui microfon secundar pentru noise cancellation, aspect care ar putea ridica probleme într-un mediu zgomotos. Difuzorul extern are dimensiuni reduse, acesta reuşind să ofere totuşi un sunet puternic pentru sonerii şi notificări. Fidelitatea lui nu este însă prea grozavă, acesta fiind bun doar pentru voce.
Deoarece toate terminalele Windows Phone 8 seamănă ca două picături de apă atunci când vine vorba de software, nu este prea mult de spus la acest capitol. Ca în cazul celorlalte modele Lumia, se remarcă doar accesul la aplicaţiile dezvoltate de Nokia, precum browser-ul cu procesare cloud Nokia Xpress sau aplicaţiile de editare foto Smart Shoot şi Creative Studio.
Aceeaşi notă monotonă deja cunoscută se aplică şi în cazul redării media. Redarea multimedia foloseşte player-ul nativ Music + Videos, cu toate neajunsurile acestuia: setări puţine şi suport sărac pentru formate audio sau video. Acesta oferă sortarea muzicii după artist, album si gen, crearea unor liste de redare, marcarea pieselor favorite şi controlul redării din Notification Area, însă codecurile suportate includ doar MP3, AAC şi WMA. Redarea video este la fel de spartană, iar lipsa compatibilităţii cu containerul MKV sau codecurile AC3 şi DTS implică obligativitatea conversiei fişierelor.
Dacă difuzorul extern nu excelează pentru redarea media, acesta având o fidelitate mică şi o rezonanţă neplăcută, redarea audio în căşti este o cu totul altă poveste. Amplificatorul folosit de Lumia 520 are un nivel de distorsiuni neglijabil, un sunet cald echilibrat, un bas discret dar percutant şi un volum maxim asurzitor, făcând din acest telefon o opţiune bună pentru amatorii de muzică la purtător.
În acest segment de piaţă, calitatea camerei foto este în general mediocră, însă Lumia 520 se descurcă mai mult decât onorabil ţinând cont de clasa din care face parte. Camera oferă un senzor de 5 MP, autofocus şi un obiectiv cu diafragmă F/2.4, fără a remarca prin nici o specificaţie ceva mai deosebită. După cum se observă din mostrele de mai jos, imaginile sunt suficient de bune pentru captura ocazională, remarcându-se pozitiv culorile frumoase, nivelul mulţumitor de detalii şi contrastul bun, camera având însă o dinamică modestă şi o tendinţă pentru subexpunere.
Prestaţia în lumina scăzută este slabă, ceea ce, coroborat cu absenţa bliţ-ului, exclude utilizarea în aceste condiţii. Captura video este limitată la rezoluţia 720p, remarcându-se stabilitatea bună a numărului de cadre pe secundă şi cantitatea mulţumitoare de detalii.
Bazat pe obişnuita soluţie de navigaţie gpsOne de la Qualcomm, care este încorporată în cipurile Snapdragon, Lumia 520 oferă un semnal GPS bun, iar localizarea al cald este surprinzător de rapidă. Pentru cei care vor să folosească telefonul ca soluţie de navigaţie GPS, acesta oferă acces gratuit şi la perechea de aplicaţii Here Maps şi Here Drive, care oferă hărţi, voci şi navigaţie offline. Deoarece telefonul nu include un magnetometru, unele aplicaţii, precum soluţia de realitate augmentată Here City Lens, nu sunt compatibile.
Nokia Lumia 520 este o alegere excelentă pentru cei care doresc un smartphone cât mai ieftin posibil fără a face însă rabat de calitate. Pentru a obţine un preţ cât mai mic, Nokia a redus o parte din specificaţiile obişnuite ale unui smartphone, cum ar fi camera frontală sau unii senzori. Pentru 700 de lei, cumpărătorul va obţine însă un smartphone compact cu o construcţie solidă, un ecran IPS bun, o soluţie GPS completă, o cameră foto suficient de bună şi o autonomie peste medie.
construcţie
ecran IPS
autonomie
redare audio
telefonie
lipsa camerei frontale