Procesoarele grafice ARM nu au avut parte de succesul de care se bucură nucleele de procesare produse de companie, deşi implementările chipului ARM Mali-400 MP4 în Samsung Exynos 4210 şi Exynos 4412 au arătat că acestea pot fi printre liderii domeniului, însă compania nu pare deloc descurajată.
După ce au prezentat în luna noiembrie a anului trecut primele chipuri din seria 600 (Midgard), adică Mali-T604 şi Mali-T658, produse care încă nu au ajuns pe piaţă în cadrul nici unei soluţii hardware, compania a anunţat cea de-a doua generaţie.
Compusă din modelele Mali-T624, Mali-T628 şi Mali-T678, noua generaţie de produse ARM promite o performanţă cu 50 de procente mai mare decât cea a modelelor anterioare şi dublă faţă de vârful de gamă curent, Mali-400, fără a aduce însă şi penalizări de consum. Oferind configuraţii flexibile care permit implementarea de până la patru nuclee, în cazul primului, sau opt nuclee, în cazul celorlalte două, cea de-a doua generaţie de chipuri din seria 600 aduce compatibilitate cu nou apărutul standard OpenGL ES 3.0, cu OpenCL 1.1 şi cu DirectX 11, ultimul fiind foarte important pentru implementările Windows RT.
Una dintre noutăţile aduse de noile produse este tehnologia proprietară Adaptive Scalable Texture Compression (ASTC), care promite compresia dinamică a texturilor, promiţând o economie de lăţime de bandă şi susmenţionata economie energetică.
Data la care vom vedea primele soluţii hardware bazate pe noile procesoare grafice ARM este necunoscută, însă acestea vor sosi, cel mai probabil, abia în cursul anului viitor. Conform ARM, cel mai puternic produs va fi destinat doar tabletelor, în timp ce soluţii inferioare vor putea fi folosite şi pentru terminalele mobile.