Înainte de lansare, OnePlus 6 s-a lovit de multă critică în spaţiul online, chiar dinainte ca acesta să fie anunţat în mod oficial. Carl Pei, CEO-ul companiei, a dezvăluit cu o lună înainte de lansare că următorul telefon OnePlus va avea un ecran decupat, spre surprinderea fanilor, care ameninţau că nu vor mai cumpăra acest model. Se pare însă că OnePlus 6 nu este totuşi un eşec comercial, acesta fiind cel mai bine vândut model al companiei de până acum.
Compania a anunţat că după 22 de zile de la lansarea oficială, un milion de unităţi OnePlus 6 au plecat spre clienţi. În comparaţie, modelele precedente, OnePlus 5 şi OnePlus 5T, au avut nevoie de aproximativ trei luni pentru a putea livra la fel de multe unităţi, în ciuda faptului că erau listate pe site la preţuri puţin mai mici. Acest lucru se datorează probabil specificaţiilor tehnice superioare, compania îmbunătăţind aproape fiecare element al telefonului.
Avem de a face cu chipset-ul Snapdragon 845, cel mai puternic de pe piaţa de dispozitive cu Android, cameră foto cu stabilizare optică, rezistenţă la apă, un design nou cu spate din sticlă şi opţiuni de culoare foarte interesante. Compania a dezvăluit că întregul stoc al ediţiei speciale de OnePlus 6 cu carcasă albă, lansată mai târziu, a dispărut în mai puţin de o zi.
Având în vedere succesul lui OnePlus 6, putem presupune că modelul următor, probabil OnePlus 6T va păstra în mare parte design-ul cu „breton” şi spatele din sticlă, urmând ca abia generaţia din 2019 să facă o schimbare la acest capitol, în cazul în care tehnologia ajunge din urmă ambiţiile pieţei, de a lansa telefoane fără decupaje şi fără margini în jurul display-urilor.