Pentru cei care îşi doresc un smartphone puternic şi cu preţ accesibil, care se poate bate din multe puncte de vedere de la egal la egal cu modele precum
Galaxy S9,
Huawei P20 Pro sau
Sony Xperia XZ2, există pe piaţă două terminale excelente, abia lansate. Acestea sunt
OnePlus 6 şi
Honor 10. Primul model este produs de un startup din China care a devenit deja sinonim cu vârfurile de gamă accesibile, iar al doilea de divizia „care nu se teme să facă lucrurile diferit” a gigantului Huawei.
Cele două smartphone-uri sunt foarte atractive, însă fiecare are avantaje şi dezavantaje. Vom analiza telefoanele la mai multe capitole importante, pentru a-i ajuta pe potenţialii clienţi interesaţi de ele să ia o decizie de cumpărare. Precizez că nu am testat încă niciunul dintre cele două modele, iar unele dintre informaţiile de mai jos se bazează pe experienţa personală cu cele două mărci şi pe teste făcute deja de organizaţii sau alte publicaţii.
CHIPSET
OnePlus 6 foloseşte modelul Qualcomm Snapdragon 845. Honor 10 dispune de chipset Hisilicon Kirin 970, cel mai puternic dezvoltat până acum de compania mamă Huawei. OnePlus 6 poate fi cumpărat în configuraţii cu 6 sau 8 GB memorie RAM, iar Honor 10 în versiuni cu 4 sau 6 GB. La sarcini care ţin de inteligenţa artificială (precum fotografierea, realitatea augmentată), Kirin 970 este mai performant decât Snapdragon 845, deoarece dispune de procesor dedicat pentru AI. Totuşi, deoarece este mai bine optimizat, OnePlus 6 este ceva mai rapid, în testele sintetice, decât Honor 10. Diferenţa nu este, însă, una mare, chipset-ul nefiind în acest caz un factor de diferenţiere decisiv.
Câştigător: OnePlus 6
CAMERĂ
Smartphone-urile OnePlus nu au excelat niciodată la acest capitol. OnePlus 6 foloseşte un sistem dual camera (16 MP f/1.7 + 20 MP f/1.7) care dispune de stabilizare optică a imaginii şi promite să fie cel mai performant de până acum al mărcii chineze. Honor 10 vine şi el cu cameră duală (16 MP f/1.8 + 24 MP B/W). La acest capitol OnePlus 6 pierde în faţa modelului Honor 10. Camera de pe smartphone-ul Huawei este ajutată de procesorul AI dedicat din chipset. Totuşi, nici aici diferenţele de performanţă nu sunt mari.
Câştigător: Honor 10
STOCARE
Honor 10 este disponibil în versiuni de 64 şi 128 GB, iar OnePlus 6 în configuraţii de 64/128/256 GB. Niciunul dintre cele două terminale nu dispune de slot pentru card
microSD. Deoarece oferă şi opţiunea de 256 GB, dar şi cipuri mai rapide de memorie, OnePlus 6 câştigă aici.
Câştigător: OnePlus 6
ECRAN
OnePlus are display AMOLED cu diagonala de 6,28 inci, format al imaginii 19:9, rezoluţie de 1.080 x 2.280 pixeli şi protecţie Gorilla Glass 5. Prin comparaţie, Honor 10 are display IPS LCD cu diagonala de 5,84 inci, format al imaginii 19:9, rezoluţie de 1.080 x 2.280 pixeli şi protecţie Gorilla Glass (versiune nespecificată). La acest capitol este greu de declarat un câştigător, deoarece totul depinde de preferinţele utilizatorului. Unii apreciază ecranele IPS LCD deoarece oferă unghiuri mai mari de vizualizare, iar alţii preferă display-urile AMOLED pentru culorile mai vii şi mai bogate. Totuşi, deoarece OnePlus 6 are display cu diagonala mai mare şi Gorilla Glass 5, tind să declar acest model câştigător la acest capitol.
Câştigător: OnePlus 6
BATERIE
Cele două modele analizate vin cu baterii cu capacităţi similare: 3.400 mAh pe Honor 10 şi 3.300 mAh pe OnePlus 6. Ambele dispun de tehnologie de încărcare rapidă, iar Huawei şi OnePlus oferă unele dintre cele mai bune soluţii de acest fel de pe piaţă. Deoarece are ecran cu diagonala mai mică şi acumulator de capacitate puţin mai mare, Honor 10 ar trebui să ofere o autonomie mai bună, iar primele teste indică acest lucru. Ajută şi faptul că EMUI 8.1 este foarte „agresiv” cu aplicaţiile care consumă multă baterie.
Câştigător: Honor 10
ALTE ASPECTE
Mai sunt şi alte aspecte care diferenţiază cele două modele. OnePlus 6 este rezistent la jeturi uşoare de apă şi stropi de ploaie, pe când Honor 10 nu. Totuşi, smartphone-ul Huawei este mai ieftin cu aproximativ 100 de euro şi este disponibil în mai multe nuanţe, dintre care unele spectaculoase.
Tind să cred şi că Honor 10 este un smartphone mai „arătos” decât OnePlus 6, dar şi mai uşor de folosit cu o singură mână, deoarece nu este la fel de lung şi îngust ca modelul rival. În ceea ce priveşte jack-ul audio universal de 3,5 mm, acesta este prezent pe ambele modele. Totodată, atât OP 6, cât şi Honor 10, vin cu „breton”. Acesta poate fi ascuns, din fericire.