OnePlus One: cum va funcţiona sistemul de comenzi în octombrie

OnePlus One: cum va funcţiona sistemul de comenzi în octombrie

Compania OnePlus a anunţat deja că modelul One va fi disponibil pentru comandă la sfârşitul lunii octombrie, însă nu a oferit foarte multe detalii despre acest proces până în prezent. Se pare că această ofertă va fi limitată şi nu va rămâne activă pentru o perioadă prea lungă, explicând acum procesul prin care vor trebui să treacă cei care doresc să comande un „flagship killer”.

Când vor fi disponibile comenzile, compania va livra imediat dispozitive în limita stocului disponibil. După epuizarea unităţilor disponibile, cei care fac o comandă vor fi trecuţi le lista de pre-comenzi. Acesta vor fi onorate în ordinea plasărilor, însă cei care reuşesc să facă rost de o invitaţie vor primi tratament preferenţial.

Astfel, cei care dispun şi de o pre-comandă şi de o invitaţie vor fi mutaţi de pe locul normal în listă la început, putând intra în posesia unui telefon mult mai repede. În mod normal, invitaţiile se pot găsi la utilizatori care au comandat deja un OnePlus One.

În continuare, metoda de cumpărare a unui astfel de dispozitiv pare să fie prea complicată, însă compania nu pare să poată ţine pasul cu solicitările din partea doritorilor. Fiind primul său dispozitiv lansat pe piaţă, OnePlus pare să fie pe calea cea bună pentru a deveni un nume uşor de recunoscut. Atât preţul de intrare de 300 de dolari pentru modelul One, cât şi modelul de comenzi mai ciudat, bazat pe invitaţii scoţând compania din anonimat.

Cei care nu doresc să aştepte luni întregi pentru privilegiul de a cumpăra un simplu telefon mobil, pot apela la diverse magazine care vând acest dispozitiv la un preţ mai mare. Având în vedere că preţul este cea mai atractivă caracteristică a lui OnePlus One, probabil că nu mulţi sunt dispuşi să plătească în plus pentru acesta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult