OnePlus renunţă la invitaţii pentru modelul One

20.04.2015
OnePlus renunţă la invitaţii pentru modelul One

Cu ocazia aniversării unui an de existenţă, compania OnePlus a anunţat că renunţă complet la sistemul de invitaţii pentru modelul One. În cadrul evenimentului a fost confirmat din nou modelul Two, care va veni în cursul anului 2015, însă vestea proastă este că odată cu el vor reveni şi invitaţiile. Cei care vor să cumpere OnePlus One însă vor putea face asta fără restricţii de acum înainte.

Conform declaraţiilor oficiale, în ciuda sistemului draconic bazat pe vouchere care ofereau posibilitatea de a cumpăra un smartphone One, compania a vândut peste un milion de unităţi într-un an. Astfel, compania a atins un punct în care poate susţine producţia dispozitivelor pentru a satisface cererea şi renunţă la „faimosul” sistem. Oricine doreşte să comande un astfel de smartphone poate să o facă chiar acum, iar cu ocazia aniversării, pot pune mâna şi pe huse sau protecţii de ecran la reducere. Din păcate însă, preţul telefonului nu a scăzut în ultimele 12 luni, ba chiar a crescut, odată cu deprecierea Euro.

Deşi nu au fost oferite detalii concrete despre OnePlus Two, compania a confirmat din nou că acest smartphone va fi lansat în curând. Cât de curând? În trimestrul trei al lui 2015, care începe în iulie şi se termină în septembrie. Fiind un produs nou, cu un proces de fabricaţie diferit, OnePlus va reinstaura sistemul de invitaţii pentru comercializarea modelului Two. Compania susţine că limitarea clienţilor ajută la limitarea riscului, putând să asigure un proces de fabricaţie de calitate, care să aducă în mâinile utilizatorilor o experienţă de utilizare superioară.

Cu toate acestea, nu vă aşteptaţi ca oferta de reducere pentru accesorii să ţină prea mult. Cei care doresc să cumpere huse şi protecţii de ecran cu reducere 75% şi cei vor să cumpere un spate din bambus pentru OnePlus pot face asta fără invitaţii, însă au doar o zi pentru a plasa comanda. Comenzile sunt valabile în America, Uniunea Europeană, Hong Kong şi Taiwan.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult