În ciuda faptului că nu a adus niciun smartphone nou la Mobile World Congress 2017, OPPO pare să pregătească acum două noi modele, dedicate fanilor autoportretelor. Este vorba despre F3 şi F3 Plus, care vor fi echipate cu două camere foto pe partea din faţă, pentru realizarea de selfie-uri mult mai bune.
Compania pregăteşte lansarea celor două dispozitive pe data de 23 martie, însă lista de specificaţii tehnice pentru modelul F3 Plus a apărut deja pe internet. OPPO pare să pregătească două dispozitive din gama mid-range premium, cu hardware puternic şi construcţie premium, care vin echipate cu sistemul de operare proprietar ColorOS 3.0, bazat însă pe deja „bătrânul” Android 6.0 Marshmallow.
Modelul superior, F3 Plus, va fi livrat cu ecran Full HD de 6”, chipset Snapdragon 653 (MSM8976), 4 GB memorie RAM, 64 GB stocare internă şi protecţie Gorilla Glass 5 pentru display. Acumulatorul de 4.000 mAh pare să fie destul de mare pentru a asigura două zile de utilizare normală. Camerele foto sunt cu siguranţă atracţia principală a lui F3 Plus, cu senzor de 16 megapixeli pe partea din spate şi doi senzori de 16, respectiv 8 megapixeli pe partea din faţă. Deşi nu este tocmai clar cum vor fi folosite cele două camere frontale, imaginea de promovare sugerează că una dintre lentile va fi utilizată pentru autoportrete, în timp ce cealaltă pentru fotografii de grup.
Pentru OPPO F3 nu avem o listă de componente hardware, însă cu siguranţă că în afară de display, diferenţele vor fi minore.