O companie din Marea Britanie vine cu un concept foarte radical pentru telefonul mobil. Pe site-ul ei îţi poţi personaliza un telefon mobil foarte simplu, care nu dispune nici măcar de un afişaj sau de o tastatură numerică. Ei se adresează celor care vor să apeleze doar persoanele apropiate şi eventual un număr de urgenţă. OwnFone are o carcasă printabilă, exact ca un DVD şi permite stocarea unui număr maxim de 12 contacte. Am putea spune chiar că producătorul a simplificat şi mai mult conceptul de telefon pentru persoanele în vârstă şi copii.
Interfaţa web de personalizare a lui OwnFone te lasă să alegi un format cu două, patru, opt sau 12 contacte. Ele vor fi indicate printr-un nume scris cu caractere negre într-un chenar alb. Deasupra contactelor se află butoanele pentru controlul apelurilor şi cele pentru volum. Un orificiu indică prezenţa căştii telefonului, alături de el fiind amplasat un LED de stare. Terminalul are doar 7 mm grosime, amprenta unui card de credit şi cântăreşte doar 40 g. În aceste condiţii, bateria integrată oferă o autonomie de trei zile.
OwnFone este disponibil doar în Marea Britanie şi Irlanda, iar compania care-l produce oferă şi servicii de telefonie mobilă. El poate fi cumpărat doar cu unul din cele trei abonamente cu minute incluse. Costul unui telefon este de 55 £. Cei care doresc să aibă apelurile de pe un alt telefon direcţionate către OwnFone, pot face redirecţionarea foarte rapid, pentru anumite perioade de timp. Ar fi interesant dacă acest concept de telefon mobil ar fi implementat şi în ţara noastră, de un operator de telefonie mobilă.