Project Ara disponibil în 2015 exclusiv în Puerto Rico

Project Ara disponibil în 2015 exclusiv în Puerto Rico

Project Ara, telefonul modular de la Google, a captivat imaginaţia tuturor promiţând utilizatorilor posibilitatea de a-şi configura smartphone-urile după bunul plac. Acest concept nu este încă gata pentru publicul larg, însă în această vară vor începe primele teste publice. Folosind o strategie asemănătoare cu cea implementată în lansarea Google Glass, compania din Mountain View a anunţat că prima regiune care va primi acces la smartphone-urile Ara va fi Puerto Rico şi că momentan nu există planuri pentru a aduce modelul Spiral 2 în alte părţi ale lumii.

Programul pilot din Puerto Rico va oferi datele necesare pentru a plănui mai bine lansarea internaţională a smartphone-urilor Ara, iar alegerea nu a fost la întâmplare. Google susţine că această regiune este perfectă pentru conceptul de telefon modular, în special datorită faptului că nu toţi utilizatorii de telefoane mobile deţin un smartphone. De asemenea, 75% din traficul de internet din Puerto Rico este realizat de pe smartphone-uri. Se pare că Ara va fi folosit şi ca un mod de a atrage utilizatorii de feature phones către smartphone-uri.

Modelul Spiral 2, care este practic scheletul produs de Google pe care modulele sunt conectate, nu este încă varianta finală a hardware-ului. Acesta include funcţionalitate ridicată faţă de primul prototip (originalul Spiral), oferind acum acces la conexiuni de date prin 3G. Se pare că suportul pentru 4G LTE nu este încă gata, acesta fiind pregătit pentru următorul prototip, Spiral 3. Compania va oferi scheletul, alături de software-ul care face totul să funcţioneze, în timp ce partenerii vor realiza modulele individuale.

Pentru început, Google a realizat parteneriate cu operatorii din Puerto Rico Open mobile şi Claro, care vor oferi spre vânzare atât Spiral 2, cât şi modulele. Acestea vor include display-uri, difuzoare, acumulatori, senzori foto, senzori de mişcare, cât şi SoC-uri. Utilizatorii îşi vor alege după preferinţe şi buget componentele pe care le doresc, iar odată asamblate, vor forma un smartphone complet funcţional. Pe lângă disponibilitatea prin operatori, Google doreşte să vândă Project Ara şi prin intermediul unor puncte mobile de vânzare, care se vor găsi în oraşe şi care vor oferi inclusiv posibilitatea de testare a tehnologiei.

Deşi nu a oferit detalii concrete, Google pare să grăbească lansarea smartphone-urilor Ara mai mult decât în cazul altor produse. Compania este sigură că smartphone-urile modulare ar putea schimba ritmul în care tehnologia mobilă avansează, oferind utilizatorilor posibilitatea de a face upgrade mai repede, putând fi întotdeauna la curent cu tehnologiile noi, fără a schimba întregul terminal. Oficialii companiei speră ca programul pilot să aibă la dispoziţia clienţilor între 20 şi 30 de componente diferite pentru Ara, încurajând astfel diversitatea terminalelor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult