Reparaţiile pentru Galaxy S10 sunt cele mai scumpe de până acum, dar tot sunt mai ieftine decât cele pentru iPhone

15.04.2019
Reparaţiile pentru Galaxy S10 sunt cele mai scumpe de până acum, dar tot sunt mai ieftine decât cele pentru iPhone

Galaxy S10 este seria cea mai avansată din punct de vedere tehnologic de la Samsung, compania integrând cele mai bune display-uri pe care le are la dispoziţie pe aceste dispozitive şi cele mai avansate camere. Toate acestea costă, iar preţul ridicat al componentelor s-a putut vedea anul acesta şi în preţul crescut al dispozitivelor la raft, faţă de generaţiile precedente. Desigur, nici reparaţiile nu sunt tocmai ieftine, însă Samsung tot a reuşit să le facă mai accesibile decât cele ale concurenţei.

Apple a uimit pe toată lumea odată cu lansarea generaţiilor iPhone 8 şi iPhone X, reparaţiile acestor dispozitive fiind extrem de scume. De la display la sticla de pe spatele telefonului, iPhone X a uimit în special prin preţuri extrem de ridicate, înlocuirea unei singure componente putând depăşi chiar şi jumătate din costul total al telefonului.

Samsung practică însă nişte preţuri ceva mai accesibile, însă un display spart tot va costa foarte mult. Se pare că preţul a crescut puţin de la cel practicat pentru Galaxy Note9, care era până de curând cel mai scump şi mai performant model al companiei (înlocuirea display-ului costa 240 dolari).

Iată cât costă (în dolari) reparaţiile pentru cele trei modele Galaxy S10:

Samsung Galaxy S10 Plus

$269 — Display

$99 — Panoul de sticlă de pe spate

Samsung Galaxy S10

  • $249 — Display
  • $99 — Panoul de sticlă de pe spate

Samsung Galaxy S10e

  • $199 — Display
  • $99 — Panoul de sticlă de pe spate

Comparând aceste preţuri cu modelele Apple, se pare că 100$ pe un panou de sticlă este un preţ chiar rezonabil. Cel mai ieftin spate pentru telefon de la Apple costă 400$, în timp ce display-urile OLED sunt toate mai scumpe. Singurul display similar ca preţ este cel LCD pentru iPhone XR, care costă la fel de mult precum OLED-ul de pe Galaxy S10e:

Apple iPhone XS Max

  • $329 — Display
  • $599 — Panoul de sticlă de pe spate

Apple iPhone XS

  • $279 — Display
  • $549 — Panoul de sticlă de pe spate

Apple iPhone XR

  • $199 — Display
  • $399 — Panoul de sticlă de pe spate

Apple iPhone X

  • $279 — Display
  • $549 — Panoul de sticlă de pe spate

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult