Chiar dacă pozele-spion cu viitorul top de gamă Samsung Galaxy S6 încă se lasă aşteptate, principalele detalii privind dimensiunile carcasei, ale modului pentru camera foto şi poziţionarea conectorilor au fost dezvăluite de partenerul Samsung contractat pentru producerea elementelor de carcasă.
Pentru început, zvonurile cum că dimensiunile telefonului Galaxy S6 sunt atât de mari încât vor afecta ergonomia, incomodând manevrarea terminalului cu o singură mână, par să fie exagerate. Potrivit sursei citate, Samsung Galaxy S6 va fi oferit într-o carcasă al cărei compartiment interior măsoară 143.5×70.7×7.2 mm, aproape la fel cât actualul model Galaxy S5 (142×72.5×8.1 mm). Drept urmare, putem aştepta ca succesorul Galaxy S6 să fie cu aproximativ 1mm mai subţire si până la 2 mm mai îngust, diferenţe mai uşor sesizabile apărând însă la designul exterior.
Anunţând performanţe de invidiat, decupajul aplicat în partea din spate face loc unui modul pentru cameră foto cu dimensiuni apreciabile, alăturat unui blitz LED şi senzori biometrici. Păstrând tradiţia, Samsung a prevăzut pe lateralul carcasei o clapetă pentru Volum, respectiv buton Power pe latura opusă.
Aranjamentul decupajelor aplicate în partea de jos sugerează plasarea difuzorului extern, instalat în trecut pe capacul din spate, alături de senzorul pentru microfon şi conectorul USB. În partea de sus vom avea un conector pentru căşti de tip jack 3.5 mm şi un al doilea microfon, folosit pentru funcţia Noise Canceling.
Schiţele furnizate sunt acompaniate şi de un prototip nefinisat al carcasei, prezentând suprafeţe lucioase alternate cu un model texturat.