Pas cu pas, Samsung confirmă toate zvonurile care circulă de mai multe luni şi anunţă noi modele din familia Galaxy S. După compactul Galaxy S 4 Mini şi rezistentul Galaxy S 4 Active, compania a dezvăluit oficial astăzi şi Galaxy S 4 Zoom, un telefon care include o cameră foto cu senzor de 16 MO si zoom optic 10x.
Aşa cum afirmau zvonurile anterioare, Galaxy S 4 Zoom este o versiune doar cu puţin mai lată şi mai înaltă a lui Galaxy S 4 Mini, pe spatele acestuia fiind însă grefata o cameră foto care îi măreşte considerabil grosimea şi greutatea: 125.5 x 63.5 x 15.4 milimetri şi 208 grame.
Motorizat de un procesor dual-core Exynos 4212 care este tactat la 1,5 GHz, Galaxy S 4 Zoom oferă un ecran S-AMOLED cu diagonală de 4,3” şi rezoluţie de 960 x 540 pixeli. Configuraţia hardware include o memorie RAM cu o capacitate de 1,5 GB, stocare internă de 8 GB, slot MicroSD, interfaţă wireless 802.11 a/b/g/n, modem 3G sau LTE şi o baterie cu o capacitate de 2330 mAh.
Ceea ce evidenţiază însă acest telefon este camera foto. Aceasta oferă un senzor de 1/2.3″ cu o rezoluţie de 16 MP, stabilizator optic, bliţ cu xenon şi un obiectiv cu distanţă focală de 4,3 – 43 mm (24 – 240 echivalent 35 mm) şi diafragmă F/3.1-6.3, care oferă astfel un zoom optic 10X. Camera oferă facilităţile clasice de înregistrare video Full HD, captură foto HDR şi autofocus continuu, fiind dublată de o cameră frontală cu senzor de 1,9 MP.
Vizibil mai grea şi mai groasă decât alte terminale mobile, Galaxy S 4 Zoom vizează însă utilizatorii care doresc o cameră foto cu o calitate optică superioară şi sunt dispuşi sa accepte câteva compromisuri. Terminalul va rula Android 4.2.2 şi va oferi o facilitate numită Zoom Ring, care va permite activarea camerei în timpul unei convorbiri, captura unei imagini şi trimiterea acesteia prin MMS către partenerul de discuţie.
Preţul şi disponibilitatea telefonului Galaxy S 4 Zoom sunt momentan necunoscute.