Anunţat în data de 15 septembrie ca răspuns pentru incidentele raportate de utilizatori, Programul Global de Înlocuire a telefoanelor Galaxy Note 7 este în plin avânt, 57% dintre smartphone-urile Galaxy Note7 comercializate în Europa fiind deja schimbate de utilizatori.
De la startul programului, 90% dintre utilizatorii Galaxy Note7 din Europa au ales înlocuirea smartphone-ului cu un alt Note7, şi doar 3% au ales un alt model Samsung Galaxy. În această perioadă, Samsung a îndemnat toţi utilizatorii Galaxy Note7 din Europa să îşi închidă dispozitivele şi să le schimbe prin programul de înlocuire.
Samsung estimează că programul de înlocuire se va finaliza cu succes până la începutul lunii octombrie.
„Mesajul nostru de prioritizare a singuranţei a ajuns cu succes la utilizatorii de Galaxy Note7, care iau măsurile necesare, schimbând produsul cu unul nou. Am depus eforturi mari să înlocuim telefoanele Galaxy Note7 în Europa pentru a garanta siguranţa clienţilor noştri şi pentru a minimiza orice inconvenient”, afirmă Cristian Cojocaru, Head of Telecom Division Samsung Electronics Romania.
Potrivit unui sondaj paneuropean realizat pe un eşantion de 5.000 de consumatori din Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania şi Italia, încrederea consumatorilor în Samsung rămâne ridicată. Studiul arată că majoritatea acestora (61%) nu simt că procesul de înlocuire a smartphone-ului Galaxy Note7 a schimbat percepţia faţă de brandul Samsung, iar 15% au declarat că au mai multă încredere în reputaţia brandului.
Toţi clienţii Galaxy Note7 din Europa au primit mesaje din partea Samsung, solicitând schimbarea dispozitivului, precum şi o actualizare a software-ului care a setat limita maximă de încărcare a bateriei la 60%.