Cucerirea de către Samsung a primului loc în topul producătorilor de telefoane mobile nu este o surpriză pentru cei care au urmărit îndeaproape analizele de piaţă. Încă din zorii acestui an, IDC a prognozat pierderea poziţiei vechiului rege Nokia în favoarea sud-coreenilor, iar cifrele de vânzări ale primului trimestru au confirmat acest lucru.
Performanţa Samsung din primele trei luni a continuat şi de-a lungul celorlalte trei trimestre care au urmat, IHS iSuppli confirmând dominaţia companiei Samsung pe piaţa terminalelor mobile. În creştere cu 5 procente faţă de anul anterior, Samsung şi-a adjudecat 29% din piaţa terminalelor mobile şi a detronat compania Nokia, care a stat pe prima poziţie în acest clasament timp de 14 ani. Finlandezii au pierdut 6 procente din cota de piaţă, aceştia trebuind să se mulţumească cu locul secund. Deşi produc doar smartphone-uri, nu şi terminale mobile simple, Apple a reuşit să se claseze pe locul trei, urmaţi fiind de un ZTE staţionar şi un LG în scădere.
Samsung a dominat în acest an nu doar întreaga piaţă a telefoanelor mobile, compania consolidându-şi dominaţia şi în topul producătorilor de smartphone-uri. După un final de 2011 în care Samsung a câştigat la mustaţă lupta cu Apple, sud-coreeni au reuşit să obţină locul întâi cu 28 de procente de piaţă, la o diferenţă vizibilă faţă de rivalii de moarte din Cupertino.
Apple s-a clasat pe locul secund cu 20 de procente, compania cunoscând şi ea o creştere uşoară de un procent. Ocupanţii locurilor 3, 4 şi 5, adică Nokia, HTC şi Research in Motion, au cunoscut toţi scăderi consistente, mai ales în cazul primilor şi ultimilor.