Să fi fost o scăpare din partea celor de la Samsung sau ne agităm degeaba? Potrivit unei stiri de ultima ora, Un terminal necunoscut a fost descoperit într-o prezentare oficială Samsung de la CES 2012 şi se presupune că este vorba de Samsung Galaxy S III. Designul său este foarte apropiat de cel al modelelor de top din actuală gamă Galaxy. Diferenţa este dată de marginile ecranului, incredibil de subţiri. Se zvonea deja că Samsung Galaxy S III va avea un ecran Super AMOLED de 4.6″. Producătorul ar putea chiar să-l integreze în carcasa lui Galaxy S II dacă ar îngusta destul de mult marginile.
Mai jos găsiţi clipul oficial, telefonul menţionat fiind afişat la minutul 7:12. Samsung Galaxy S II a fost un succes important pentru producător, iar urmaşul său este foarte aşteptat de fanii Android. Samsung Galaxy S III ar trebui să fie concurentul direct pentru iPhone 5 sau pentru un viitor model Sony Xperia cu ecran mai mare de 4.5″. Puteţi să ne spuneţi în căsuţa de comentarii de mai jos ce credeţi că vom găsi în lista de specificaţii a lui Galaxy S III.