Samsung Galaxy S6 edge va primi o ediţie specială Iron Man – Update

Update: Samsung a dezvăluit în mod oficial Galaxy S6 edge cu 64 GB spaţiu de stocare şi branding Iron Man. Acesta arată exact cum ne-am fi aşteptat, fiind vopsit în culorile super eroului, cu o ramă aurie şi panouri din sticlă vopsite în roşu. Capacul de pe spate include şi un desen cu masca lui Iron Man imprimată permanent. Samsung a instalat o temă care acoperă întreaga interfaţă în celebrele culori şi a inclus în pachet o protecţie transparentă pentru spatele dispozitivului, cât şi o staţie de încărcare wireless. Lansarea va avea loc mâine, 27 mai, în Coreea de Sud, însă vor exista doar 1.000 de bucăţi la vânzare. Compania a confirmat că acest model va ajunge în China şi Hong Kong în luna iunie, însă nu a confirmat şi disponibilitatea sa în alte regiuni. 

În ultima perioadă am primit foarte puţine ediţii speciale sau limitate de smartphone-uri. Se pare însă că Samsung îşi extinde parteneriatul cu divizia Marvel din cadrul Disney, pregătind un nou model Galaxy S6 edge, care va beneficia de branding Iron Man. Deşi detaliile despre acest nou smartphone sunt puţine, avem la îndemână o imagine promoţională  şi câteva mici detalii.

Contul de Twitter Samsung Electronics a publicat aparent din greşeală imaginea de mai sus, în care vedem o cutie cu logo-ul lui Iron Man, cât şi sigla noului film Avengers: Age of Ultron. Între timp, mesajul a fost scos, însă nu înainte ca acesta să fie salvat de utilizatorii vigilenţi. Acesta nu este primul parteneriat între Samsung şi Disney pentru promovarea noului blockbuster din cinematografe. În perioada premergătoare lansării filmului Avengers 2, Samsung a lansat câteva huse şi teme pentru interfaţa TouchWiz pentru modelele Samsung Galaxy S6.

Deşi nu avem la îndemână nicio imagine cu noul Samsung Galaxy S6 edge în ediţie Iron Man, putem intui în ce direcţie va merge designul. Mai mult ca sigur este vorba despre combinaţia de culori roşu şi auriu, lucru sugerat inclusiv de imaginea promoţională. Rămâne de văzut dacă vom vedea un smartphone predominant roşu sau predominant auriu, singurele zone care pot fi vopsite fiind spatele, sticla din jurul display-ului şi rama metalică exterioară. Galaxy S6 Edge vinde deja în culorile alb, negru, auriu şi verde, deci o combinaţie de culori stridente nu ar fi o premieră pentru acesta.

Odată cu imaginea, Samsung a publicat şi mesajul „În curând”, urmat de clasicul „detaliile despre disponibilitate pot fi diferite în funcţie de regiune”. Acest lucru poate însemna că Galaxy S6 edge Iron Man poate fi lansat doar în anumite pieţe, sau că în anumite regiuni poate veni ca produs exclusiv anumitor magazine sau operatori. Mai mult ca sigur că acest mesaj face referire în special la Statele Unite, unde Samsung vinde smartphone-uri doar prin intermediul companiilor de telecomunicaţii.