Samsung Galaxy S6 va fi dezvăluit în data de 1 martie

Samsung Galaxy S6 va fi dezvăluit în data de 1 martie

Cei curioşi să vadă direcţia în care se va îndrepta Samsung Mobile în acest an nu mai au mult de aşteptat, compania anunţând un eveniment important din seria Unpacked care va avea loc în prima zi a lunii martie. Programat cu o zi înainte de deschiderea oficială a expoziţiei Mobile World Congress 2015, evenimentul va avea în mod cert ca subiect central viitorul vârf de gamă Galaxy S6, zvonurile afirmând că am putea vedea şi o versiune cu ecran curbat a acestui model.

Galaxy S6 a fost subiectul unor multiple zvonuri în ultimele luni, însă nu toate informaţiile apărute până acum pot fi considerate sigure. Trăgând o linie, se pare că viitorul Galaxy S6 ne va oferi un ecran AMOLED cu rezoluţie QuadHD (diagonala acestuia fiind însă controversată), o cameră foto cu senzor de 20 MP şi stabilitate optică, un procesor pe 64 de biţi Exynos 7420 şi 3 GB de memorie RAM. Unele zvonuri afirmă că Samsung a renunţat să mai dezvolte o versiune hardware bazată pe soluţia Qualcomm Snapdragon 810 din cauza unor neclare probleme cu eficienţa energetică a acestui cip, ceea ce înseamnă că Galaxy S6 ar putea fi primul model de vârf de la Galaxy S încoace care va fi disponibil doar într-o implementare Exynos.

Disputat este şi designul acestui telefon, un aspect critic pentru Samsung. Conform unor informaţii neoficiale recente, telefonul va fi mai mic şi mai subţire decât modelul anterior Galaxy S5. Materialele constructive sunt însă disputate, unii afirmând că aşa-numitul Project Zero se va concretiza într-o carcasă integral metalică, în timp ce alţii afirmă că vom vedea doar o îmbunătăţire a designului folosit de către Samsung de la Galaxy Alpha şi Galaxy Note 4 încoace.

Care sunt surprizele pe care le pregăteşte Samsung vom afla însă în ziua de 1 martie începând cu ora 19:30 (ora României). Această zi va fi una aglomerată pentru amatorii de tehnologie, cei de la HTC anunţând şi ei un eveniment care se va desfăşura practic în paralel.

2014 a fost un an dificil pentru Samsung Electronics, importanta divizie Samsung Mobile lovindu-se de o scădere anuală a profitului de 64 de procente şi o recepţie sub aşteptări pentru modelele Galaxy S5 sau Galaxy Alpha. Poziţia dominantă a companiei în topul producătorilor de smartphone-uri este şi ea ameninţată deoarece rivalii de la Apple au reuşit să-i egaleze în ultimul trimestru al anului trecut, iar prognozele pentru 2015 făcute chiar de către companie nu sunt prea optimiste. În aceste condiţii, Galaxy S6 este un produs extrem de important pentru companie, un nou eşec putând afecta şi mai mult performanţele diviziei Samsung Mobile şi a întregului grup Samsung Electronics.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News