Samsung nu va mai lansa nici un model Galaxy S fără ecran curbat

08.08.2016
Samsung nu va mai lansa nici un model Galaxy S fără ecran curbat

Potrivit chiar şefului diviziei de telefoane mobile a Samsung, Dong-jin Koh, odată cu trecerea timpului compania va renunţa complet la telefoanele Galaxy S cu design clasic, lansând numai dispozitive cu ecran curbat.

Samsung a luat în considerare folosirea ecranului edge ca element distinctiv pentru întreaga gamă smartphone Galaxy S, compania oferind în schimb consumatorilor o experienţă diferită în utilizare apelând la optimizări software şi includerea de funcţii noi care să pună în valoare ecranul curbat”, declară oficialul Samsung.

Atât modelul Galaxy S6 de anul trecut, cât şi succesorul Galaxy S7 au fost lansate în versiuni cu şi fără ecran curbat, în ambele situaţii varianta „edge” fiind mai bine primită de către public. În aceste condiţii, este practic o certitudine faptul că Samsung va lansa şi un model Galaxy Note7 edge, având ecran dual-edge curbat pe ambele laturi, însă nu este clar dacă compania va renunţa de acum la modelul Note7 cu ecran plat sau face această schimbare anul viitor, lansând un singur model Galaxy S8 (cu ecran curbat).

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult