Samsung pregăteşte Galaxy J MAX, un telefon-tabletă cu ecran de 7 inci

07.07.2016
Samsung pregăteşte Galaxy J MAX, un telefon-tabletă cu ecran de 7 inci
Samsung va mai adăuga un model în seria de smartphone-uri J. Potrivit popularului cont de Twitter @evleaks, compania lucrează la modelul Galaxy J MAX, un telefon-tabletă cu ecran uriaş, de 7 inci. 
 
Evan Blass a publicat şi o imagine în care se vede o parte din spatele telefonului. 
 
Citeşte şi: Noile imagini cu Samsung Galaxy J2 dezvăluie noua funcţie Smart Glow
 
Se cunosc puţine informaţii despre caracteristicile tehnice ale acestui model. Potrivit zvonurilor, J MAX dispune de suport Dual-SIM şi oferă conectivitate 4G. 
 
 
De obicei terminale cu ecrane atât de mari sunt cerute pe piaţa din China. Astfel, este foarte posibil ca smartphone-ul să fie conceput special pentru această ţară. Recent, Xiaomi a lansat tot în China modelul Mi Max, care are un ecran cu o diagonală generoasă, de 6,44 inci. 
 
Samsung a mai lansat recent, în Coreea de Sud, un telefon cu ecran mare. Este vorba de modelul Galaxy Wide, un entry-level cu ecran de 5,5 inci şi cameră de 13 MP. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult