Samsung rupe tăcerea, confirmând data de lansare Galaxy Note 9 şi existenţa unei noi versiuni de culoare

Samsung rupe tăcerea, confirmând data de lansare Galaxy Note 9 şi existenţa unei noi versiuni de culoare

Samsung a fixat data de lansare Galaxy Note 9, cel mai avansat smartphone al companiei sud-coreene urmând să aibă parte de un eveniment Samsung Unpacked dedicat, pentru care au fost trimise deja invitaţii.

Însoţit de un prim teaser video, anunţul fixează data de lansare oficială pentru 9 august 2018, confirmând zvonuri circulate anterior.

Fără loc de interpretări, clipul surprinde de aproape noua versiune a accesoriului S Pen, cea mai distinctivă trăsătură a seriei Galaxy Note.

Chiar dacă este generat pe calculator, teaserul video surprinde cu nuanţa unică de auriu a accesoriului S Pen, despre care putem presupune că a fost preluată şi pentru telefonul propriuzis.

Potrivi informaţiilor adunate până acum, Samsung a pregătit pentru lansarea Galaxy Note9 un design în nuanţe de auriu şi albastru, care cu siguranţă va atrage multe priviri. Noul design de carcasă vine şi cu un scut din sticlă aplicat ecranului OLED, mai subţire cu 0.5 mm decât la predecesorul Note8. Măsura ar avea rolul de îmbunătăţi aspectul şi confortul în utilizare, Galaxy Note 9 devenind astfel mai subţire şi mai uşor.

Ecranul de 6.38” ar urma să folosească rezoluţia 2960×1440 pixeli, însă unele surse vorbesc chiar despre saltul la rezoluţie 4K.

Samsung Galaxy Note 8

Elementul central al configuraţiei va fi cu siguranţă chipsetul Snapdragon 845 (Exynos 9810 în unele regiuni), ajutat cu 6GB memorie RAM. Anumite zvonuri vorbesc chiar despre pregătirea unei ediţii Deluxe cu 8GB memorie RAM şi 512GB spaţiu de stocare, însă aceasta ar putea fi disponibilă în serie limitată.

Lista cu specificaţii Galaxy Note 9 va include cu siguranţă un sistem dual camera performant, echipat cu funcţie de stabilizare optică, efecte bokeh şi funcţie de captură super slow-mo, cu viteză de până la 960 fps. Camera frontală ar putea fi augmentată cu tehnologii avansate de recunoaştere facială şi suport pentru AR emoji, versiunea Samsung pentru celebrele animogi disponibile utilizatorilor iPhone X.

Spaţiul de stocare ar putea fi limitat la 64GB pentru modelul de bază, însă prezenţa unui solt microSD lasă utilizatorilor posibilitatea să suplimenteze cu până la 400GB memoria internă a dispozitivului.

Livrat într-o carcasă certificată potrivit standardului IP68, pentru protecţie împotriva pătrunderii de apă şi praf, Galaxy Note9 va fi livrat cu o versiune de Android 8.1 Oreo în ediţie Samsung Experience şi noua versiune Bixby 2.0 a serviciului de asistenţă prin comandă vocală.

Compensând pentru carcasa subţire, Samsung a organizat pe orizontală modulul camerei foto, lăsând astfel spaţiu suficient pentru instalarea unui acumulator de aproximativ 4000 mAh. Acesta va beneficia de încărcare rapidă inclusiv în modul Wireless, Samsung dezvoltând un nou adaptor de alimentare wireless special pentru Galaxy Note 9.

 

 

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult