Seria Moto Z este un succes: Lenovo a anunţat că au fost vândute 1 milion de unităţi în toată lumea

07.11.2016
Seria Moto Z este un succes: Lenovo a anunţat că au fost vândute 1 milion de unităţi în toată lumea

Seria de smartphone-uri modulare Moto Z se bucură de un succes neaşteptat pe piaţă, dacă ţinem cont de faptul că modelul modular de la LG, G5, a înregistrat performanţe financiare slabe. Potrivit Lenovo, compania care deţine Motorola, au fost vândute mai mult de 1 milion de smartphone-uri din seria Moto Z de la introducerea acestora pe piaţă în luna septembrie.

Cifra nu este mare dacă o comparăm cu vânzările înregistrate de gama iPhone sau de seria Galaxy S de la Samsung, însă pentru un jucător de mărimea Motorola aceasta este o performanţă notabilă. Moto Z este cea mai de succes serie de smartphone-uri high-end marca Motorola.

 

 

Rezultatele bune ar trebui să îi bucure pe şefii Lenovo. Compania chineză se străduieşte să readucă Motorola pe profit după ce a cumpărat-o de la Google în 2014 pentru 2,91 miliarde de dolari.

 

Marca de smartphone-uri Motorola a înregistrat rezultate foarte bune într-un sondaj recent realizat recent de banca elveţiană UBS. La categoria „Este un brand în care am încredere” s-a situat pe primul loc, iar la secţiunea „Oferă valoare pentru bani” Motorola s-a situat pe locul trei, în faţa Apple sau Samsung.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult