Sony a anunţat Xperia T3, un smartphone Android mid-range cu ecran de 5,3″

03.06.2014
Sony a anunţat Xperia T3, un smartphone Android mid-range cu ecran de 5,3

Piaţa telefoanelor din gama intermediară este din ce în ce mai atractivă pentru producători, iar interesul pentru ecranele mari este şi el în creştere vertiginoasă. Sony pare decisă să nu scape aceste oportunităţi şi, după gigantul Xperia T2 Ultra, a anunţat astăzi lansarea modelului Xperia T3, un mid-range cu ecran de 5,3”.

Sony Xperia T3 oferă un ecran cu o diagonală de 5,3” şi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli, acesta folosind un panou IPS TRILUMINOS şi beneficiind de procesarea Bravia Engine. Carcasa foloseşte cunoscutul design OmniBalance, aceasta oferind o ramă laterală metalică şi având o grosime de numai 7 milimetri. Xperia T3 va fi disponibilă în versiuni coloristice pe alb, negru şi violet.

Fiind vorba de un smartphone din gama intermediară, specificaţiile sunt modeste. Xperia T3 foloseşte un procesor quad-core Snapdragon, care oferă patru nuclee de procesare ARM Cortex-A7 la 1,4 GHz şi un nucleu grafic Adreno 302, 1 GB de memorie RAM şi o memorie internă de 8 GB, care poate fi extinsă cu un card MicroSDHC. Bateria are o capacitate de 2500 mAh şi promite 13 ore de convorbiri.

Noul smartphone Sony oferă o cameră principală cu senzor Exmor RS de 8 MP şi un partener frontal de 1,1 MP. Dotările mai includ un modem 3G/4G, interfaţă Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, NFC şi GPS. Terminalul foloseşte versiunea 4.4 a platformei Android, la care se adaugă tradiţionalele particularizări şi aplicaţii furnizate de Sony.

Compania nu a anunţat momentan preţul şi disponibilitatea noului terminal.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News