Sony Ericsson Vivaz, maestrul celei de-a şaptea arte

Autor: George Adrian Olteanu 04.03.2010
Sony Ericsson Vivaz, maestrul celei de-a şaptea arte

Vivaz este unul dintre telefoanele cu care
Sony Ericsson încearcă să recupereze teren anul
acesta
. După 10 zile (nici mai mult nici mai puţin) în
care l-am întors pe toate părţile, a venit momentul să vedem dacă
are sau nu capacitatea de a aduce mulţi bani grupării
japonez-sudeze.

Sony Ericsson Vivaz

Punctele pe care mizează SE sunt înregistrarea HD şi
camera foto performantă
. Telefonul are însă şi mici
inconveniente. Până să intrăm în detaliile hardware, să îi studiem
un pic fizicul.

Un telefon touch redefinit

Sony Ericsson VivazSony
Ericsson Vivaz nu arată ca majoritatea telefoanelor cu touchscreen.
Designerii au optat pentru o formă uşor curbilinie
care îţi oferă un confort sporit atunci când îl
manevrezi sau când vorbeşti la el. Se potriveşte exact pe forma
palmei, iar tastele laterale sunt atât de bine amplasate încât cu
degetul arătător controlezi facil volumul, iar inelarul şi degetul
mic vin fix pe tastele pentru activarea camerei foto, respectiv
video. În schimb, cele trei taste soft frontale se apasă
destul de greu
– personal aş fi optat pentru un control
100% haptic.

Pe spatele dispozitivului se află obiectivul camerei de
8 MP
(neprotejat şi expus zgârieturilor) şi LED-ul Flash
ce îl acompaniază. În partea superioară este poziţionat butonul de
power / selecţie rapidă profil.

Interfeţele, e bine de ştiut, sunt standard (fapt ce nu prea
stătea în firea celor de la SE): microUSB şi jack de 3,5
mm
.

Sony Ericsson Vivaz

Filmarea HD şi pozele de calitate, atuurile lui
Vivaz

Vivaz nu este primul telefon care filmează High Definition
(înaintea lui a apărut
Samsung Omnia HD
), însă calitatea
înregistrărilor ne face să uităm de terminalul
sud-coreean
.

După ce am urmărit câteva sample-uri video pe
Internet
, am simţit nevoia să dau sfară în ţară, să vadă
toată lumea ce promite acest terminal. Sony Ericsson, care ani buni
ne-a dezamăgit cu rezoluţiile video extrem de modeste, a făcut acum
un salt uriaş la HD, iar aici nu e vorba doar de marketing.
Rezultatele sunt cele care au determinat aprecierile mele.

Telefonul înregistrează constant la 1280 x 720 @ 24
fps
, are autofocus continuu, iar filmele
prezintă detalii peste medie.

Sony Ericsson Vivaz – HD
outdoor

Sony Ericsson Vivaz – HD
indoor

Pe partea de redare lasă însă un pic de dorit. Nu
include suport pentru redare DivX/XviD
şi nici
pentru mkv-uri
. Soluţia stă în software-ul din pachet care
permite conversia într-un format recunoscut de către telefon.

Cât despre fotografii, iarăşi numai de bine. Am curajul să afirm
că Vivaz, în condiţii optime, face poze mai bune decât o
cameră ultra-compactă precum Canon IXUS 210
. Priviţi
pozele alăturate, apoi daţi-vă cu părerea.

Sony Ericsson Vivaz Canon IXUS 210

În spaţii iluminate artificial sau slab iluminte, senzorul mai
mic de pe Vivaz nu reuşeşte să le egaleze pe cele de pe camerele
dedicate. Chiar şi aşa, fotografiile păstrează o calitate decentă.
Mai multe sample-uri în cele ce urmează.

Symbian-ul imatur omoară experienţa audio

Aş fi dat o notă aproape de 10 acestui telefon dacă în loc de
platforma Symbian S60 5th Edition avea
Android.

Symbian-ul adaptat de SE pentru touchscreen este departe de
ideal: se mişcă greoi (asta în ciuda procesorului
foarte bun, tactat la 720 MHz şi cu accelerator grafic PowerVR
SGX), iar ecranul principal nu poate fi
personalizat decât cu anumite aplicaţii
, afişate într-o
listă fixă.

Sony Ericsson Vivaz

În cadrul player-ului MP3 nu poţi da căutare în
playlist
– de fapt nu poţi să cauţi nimic. La fel de
neplăcut este faptul că, dacă vrei să asculţi o piesă al cărei nume
începe cu o literă din capătul alfabetului (…V, W, X, Y, Z),
trebuie să treci prin toate track-urile la A până la litera
respectivă (invers nu merge). Iar asta durează ceva timp dacă ai,
să spunem, câte sute de MP3-uri.

Singura modalitate de a găsi rapid conţinut
este să accesezi aplicaţia Search care include
atât căutare în memoria telefonului, cât şi Web Search.

Internet şi GPS la înălţime

Telefoanele high-end prezintă dotări complete la aceste
capitole, iar Vivaz nu face excepţie. Aşadar:
HSDPA, Wi-Fi şi
GPS, însoţite de numeroase aplicaţii
dedicate
. Pentru Internet – browser, Facebook, SMS
Preview, Twitter, YouTube, World Mate, iar pentru GPS avem Google
Maps, RoadSync şi Wisepilot.

Ecran rezistiv, de ce nu capacitiv?

Sony Ericsson VivazPentru
că Sony Ericsson a dorit să scoată un telefon accesibil ca
preţ
, a optat pentru un ecran rezistiv de calitate
bună
, care totuşi se poate compara la responsivitate cu
display-urile capacitive.

Ecranul de pe Vivaz măsoară 3.2 inch şi are o
rezoluţie excelentă raportată la dimensiuni: 360 x 640
pixeli
.

Tastatura virtuală este limitată în anumite
moduri: Full QWERTY doar în landscape, în modul
portrait doar alfanumerică sau mini-QWERTY. Aceasta din urmă este
accesibilă doar cu stylus-ul, deoarece tastele sunt minuscule.
Personal, m-am orientat către tastatura Full-QWERTY cu care m-am
împăcat destul de bine. Rareori s-a întâmplat ca ecranul să „simtă”
eronat locul unde am pus degetul.

Autonomie

Sony Ericsson Vivaz se prezintă decent la capitolul autonomie:
două, trei zile în condiţiile în care tstai pe
net, asculţi muzică şi vorbeşti moderat (cam o oră/zi pentru
fiecare din activităţile menţionate).

Plusuri şi minusuri

[+] Înregistrare video HD
[+] Cameră de 8 MP, produce poze de calitate
[+] HSDPA, Wi-Fi, GPS
[+] Ecran touch de 3.2 inch, 640 x 360
pixeli
[+] Conectori standard (microUSB, jack de 3,5
mm)
[+] Design original, ergonomic

[-] Sistem de operare greoi şi cu anumite
limitări
[-] Lipsă codecuri pentru redare DivX/XviD

Concluzie: Vivaz este un telefon foarte
bun
care, după cum promit producătorii, va costa
undeva în jurul a 1500 de lei
, fapt ce îl face deosebit de
atractiv, mai ales dacă ne gândim la ce facilităţi ne oferă.
Practic, poţi să îţi laşi camera foto şi video acasă, câtă vreme nu
deţii aparate de acest fel high-end. De asemenea, Internet-ul îl ai
tot timpul la îndemână, iar GPS-ul îşi face şi el bine treaba. Simt
însă nevoia să repet în final alegerea neinspirată a
imaturului Symbian 5th Edition
. Cu Android, cred că Vivaz
ar fi stârnit şi mai multe reacţii pozitive.