Sony Ericsson Aino, nu te lasă să te plictiseşti!

Sony Ericsson Aino a ajuns la redacţie ca un
fel de emisar al smartphone-ului de top
Satio ce urmează să fie lansat până la
sfârşitul anului în România. Este plin ochi de aplicaţii şi
facilităţi, dar îi lipseşte o platformă de operare avansată precum
Symbian-ul (sistem prezent pe SE Satio). Dar până la dedesubturi,
să vedem cum se prezintă din punct de vedere fizic.

Design, construcţie

Aino se remarcă din start printr-un aspect
original, nu neaparat mulţumită formei per ansamblu ci în
special datorită micilor detalii. Spre exemplu, linia curbată care
străbate părţile laterale îţi dă impresia unei bărcuţe, iar
combinaţia simplă de non-culori alb şi negru are o putere de
atracţie deosebită. Telefonul este potrivit ambelor sexe şi poate
fi asociat de minune cu ţinute vestimentare în acelaşi ton.

Ca dimensiuni, nu se încadrează în trend-ul slim foarte promovat
în ultima perioadă, dar nici nu se alătură „cărămizilor” de modă
veche. Are 15,5 mm grosime şi cântăreşte
134 de grame. Deşi când spui plastic te gândeşti
la compromisuri, în cazul lui Aino nu este vorba de aşa ceva.
Plasticul este solid şi deosebit de fin, lăsându-ţi o senzaţie
tactilă foarte plăcută. Designul slide dezvăluie o
tastatură alfanumerică asemnănătoare cu cea a unui clasic
(Sony Ericsson K800), iar asta nu face decât să ne
bucure. Decât o tastatură aterizată din filme SF, dar foarte greu
de utilizat de către om, mai bine ceva cu care am fost obişnuiţi şi
ne-a plăcut. În schimb, interfaţa proprietară SE, mare şi cu nişte
dinţi galbeni urâţi, strică tot feng shui-ul telefonului.

Touchscreen limitat

Ne-am fi aşteptat ca ecranul să fie complet tactil, aşa cum se
întâmplă cu mai toate a căror diagonală este mai mare sau egală cu
3 inch. SE Aino ne satisface însă doar parţial şi ne pune la
dispoziţie controlul tactil doar în cadrul unei noi
interfeţe exclusiv multimedia, accesibilă doar când
mecanismul slide este închis.

Meniul tactil conţine cinci pictograme: cameră
foto, galerie multimedia, muzică, filme şi radio. Controlul este
intuitiv, dar nu îţi permite efectuarea a prea multe setări (în
cazul MP3-urilor, nu poţi crea playlist-uri, nu ai acces la
egalizator şi multe altele). Doar în modul cameră foto/video ai la
dispoziţie toate opţiunile posibile.

Aino se mişcă greoi

Revenind la interfaţa clasică, nu am putut trece cu vederea
faptul că Aino se mişcă destul de greu, mai ales
când player-ul rulează în background. Am crezut că este din cauza
temei flash, pe care am înlocuit-o cu una standard. Degeaba. Foarte
posibil ca software-ul să fie de vină căci nu este
versiunea finală.

Sunet premium, headset Stereo Bluetooth în
pachet

Cele două inconveniente descrise mai sus sunt cam singurele
descoperite la Aino în cele aproape două săptămâni de utilizare.
Fiind un meloman înrăit, am rămas uimit să văd că în pachetul
telefonului se găseşte un headset Stereo Bluetooth
cu căşti in-ear, dar şi un docking station. Acesta
permite încărcarea simultană a telefonului şi a căştilor, iar în
acelaşi timp poate fi conectat la calculator pentru transfer de
date.

Cât despre sunet, pot spune cu mâna pe inimă ca
este de o calitate excepţională, mai ales că până
la Aino am încercat multe tandemuri telefon – căşti Stereo
Bluetooth şi nici unul nu a fost fără cusur. Unele s-au dovedit
catastrofale, în timp ce acelea pe care le consideram cât de cât
mai decente aveau totuşi o calitate departe de cea oferită de
căştile conectate prin fir.

Pe lângă sunetul brut, Aino dispune de un egalizator cu o
mulţime de presetări atent lucrate. Fiecare se aude bine în felul
său, chiar şi pe genuri muzicale diferite.

Player-ul oferă un suport complet pentru organizarea
pieselor, similar cu cel al telefoanelor
Walkman.

Cameră foto de 8.1 MP excelentă

Camera foto este al doilea punct forte al telefonului. Produce
poze de calitate, mai puţin în condiţii slabe de
iluminare unde lipsa bliţului Xenon îşi spune cuvântul. În
lumină optimă, fotografiile sunt chiar
impresionante (vezi poza cu Hotel Intercontinental). Face
Detection-ul îşi face şi el treaba de minune, dând dovadă de
simţuri precise în majoritatea condiţiilor, mai puţin în beznă
desigur.

Înregistrările video, surpriză, se fac la o
rezoluţie de 640 x 352 pixeli, apropiată celei
VGA, care pentru Sony Ericsson reprezintă o adevărată provocare. Nu
că nu ar fi în stare de mai mult, ştim prea bine că nu vor. Dacă
pozelor le acord fără constrângeri nota 9/10, filmuleţelor
indulgenţă le dau un 6. Pur şi simplu nu îmi plac cum se
văd. Sample-ul video pe link-ul de mai jos.

Sony Ericsson Aino Video Sample

Internet şi GPS aşa cum trebuie

Am renunţat să mai folosesc browser-ele proprietare Sony
Ericsson, nu pentru că ar fi inutilizabile, dar îmi creează
impresia de limitare la serviciile SE şi nici aspectul nu mă
încântă. Am testat puterea lui Aino pe Internet cu ultima versiune
de Opera Mini (Opera Mini 5 Beta).

Viteză
HSDPA şi, pe alocuri, conexiune fără grija
traficului prin Wi-Fi. În ambele cazuri mă declar
mulţumit. De altfel, prezenţa acestor două facilităţi este de cele
mai multe ori suficientă pentru a-ţi forma o părere despre ce poate
un telefon pe Internet. Sigur, contează şi
display-ul, iar Aino are în dotare unul bun, cu o
diagonală de 3 inch şi o rezoluţie decentă
(240 x 432 pixeli).

Receptorul GPS nu ridică nici el probleme. L-am
folosit împreună cu Google Maps (aplicaţie inclusă
de SE) şi am reuşit să ajung la destinaţie fără să mă rătăcesc pe
străduţele întortocheate ale Bucureştiului.

Aino dispune şi de o aplicaţie de training denumită
Tracker. Se foloseşte de GPS şi îţi oferă mai
multe moduri de antrenament, bazate pe distanţă,
timp sau rută. Până să porneşti antrenamentul, aplicaţia te lasă
chiar să alegi un playlist audio care să te acompanieze pe
drum.

Autonomie à la Sony Ericsson

Bateria are doar 1000 mAh, dar Aino nu
dezamăgeşte la capitolul autonomie, ca mai toate dispozitivele Sony
Ericsson de altfel. Am ascultat muzică în fiecare zi prin Stereo
Bluetooth (cel puţin o oră), am intrat pe net, am făcut poze, am
vorbit şi abia după trei zile acumulatorul s-a
descărcat. Este un lucru apreciabil, să recunoaştem, şi
care contribuie la o impresie generală bună asupra telefonului.
Dacă s-ar fi mişcat şi el mai rapid…

Plusuri şi minusuri

[+] Sunet de calitate
[+] Cameră foto excelentă
[+] Ecran generos de 3 inch
[+] HSDPA, Wi-FI, GPS
[+] Pachetul include headset Bluetooth Stereo şi
Docking station
[+] Autonomie bună

[-] Touchcreen-ul funcţionează doar în cadrul
interfeţei exclusive multimedia
[-] Se mişcă greu (posibil din cauza
soft-ului)
[-] Înregistrare video de
calitate mediocră

Concluzie: Aveţi în faţă un telefon care
merită toată atenţia, mai ales dacă vreţi
să ascultaţi muzică şi să faceţi poze de calitate. De
asemenea, facilităţile de Internet şi
GPS-ul funcţionează ireproşabil. Este adevărat că
nu vă veţi bucura de aplicaţii precum în cazul telefoanelor
Android, Symbian, Windows Mobile sau Mac OS X, dar Aino include cam
tot ce ai nevoie. Restul aş spune că sunt mofturi. Evident, mofturi
pentru un client interesat de multimedia, nu de business. Atunci aş
fi putut spune că lipseşte QWERTY-ul, că nu are sistem de operare
ş.a.m.d. Dar nu este cazul. Rămâne de văzut preţul, iar aici tare
mi-e teamă că SE ne va surprinde neplăcut. Oare cât o să mai dureze
până când vor realiza că un telefon multimedia ar trebui să fie mai
ieftin decât un smartphone cu facilităţi similare?