Deşi alţi producători consideră până şi rezoluţia 4K un efort prea mare, raportat la beneficiile resimţite de utilizatori, Sony continuă eforturile pentru îmbunătăţirea clarităţii imaginii redate pe ecranul dispozitivelor smartphone.
În fond, dacă putem avea televizoare 8K în măsură să redea imagini atât de clare încât este practic imposibil să observi toate detaliile de la o distanţă de vizionare normală, de ce nu am face asta şi cu ecranul unui smartphone, trecând la nivelul următor rezoluţiei 4K.
Cel mai probabil livrat de Japan Display, noul ecran ar urma să aibă rezoluţie 5040×2160 pixeli, corespunzătoare ratei de aspect 21:9. Spre comparaţie, ecranul de 6.5 inch folosit pe modelul Xperia suportă rezoluţia 1644×3840 pixeli. Nu este clar dacă modelul Xperia 1R foloseşte o diagonală de afişare similară, sau este un phablet ceva mai mare. Cert este că noul ecran îngrămădeşte cu 70% mai mulţi pixel, claritatea imaginii având să fie oricum superioară. În cazul păstrării diagonalei de 6.5 inch, densitatea de afişare urcă la 899 ppi (comparat cu 634 ppi), punând sub semnul întrebării abilitatea utilizatorilor de a distinge diferenţele între cele două ecrane la utilizare normală.
O posibilă explicaţie pentru alegerea unui display atât de dens este folosirea modelului Xperia 1R în aplicaţii VR şi AR, împreună cu o cască în stilul accesoriului Samsung Gear VR.
Acelaşi ecran ar putea ajunge şi în configuraţia unui headset VR dedicat, claritatea oferită fiind mai mult decât suficientă pentru asemenea aplicaţie. Însă deocamdată nu este cunoscută existenţa unui astfel de produs.
Menţionat deocamdată doar în fişierele de configurare ale firmware-ului Android dezvoltat de Sony, Xperia 1R deocamdată nu are o dată de lansare şi nici imagini de prezentare. Probabil că vom afla mai multe detalii pe măsură ce ne apropiem de momentul anunţului oficial.