Sony Xperia XZ şi Xperia X Compact – două smartphone-uri high-end care merită câte un loc în lista celor mai bune din acest an [REVIEW]

31.12.2016
Sony Xperia XZ şi Xperia X Compact - două smartphone-uri high-end care merită câte un loc în lista celor mai bune din acest an [REVIEW]

Xperia XZ şi X Compact sunt modelele vârf de gamă din portofoliul actual al Sony. XZ este fratele mai mare, cu ecran de 5,2 inchi, iar X Compact are un display cu diagonala de 4,6 inchi. Cele două smartphone-uri împart majoritatea componentelor. Pe lângă ecrane, mai diferă chipset-urile şi bateriile. Modelul mai mic vine echipat cu Qualcomm Snapdragon 650 (hexa-core), iar XZ încorporează puternicul chipset Snapdragon 820.

DESIGN. Prima dată când am scos cele două telefoane din cutie am avut un fel de déjà vu. Smartphone-urile, deşi păstrează multe dintre liniile de design folosite în vechea serie Z – sticlă în faţă, metal pe spate şi plastic pe margini -, aduc foarte mult cu modelele Lumia (920, 820) lansate în urmă cu câţiva ani de Nokia şi al căror design l-am apreciat foarte mult. Marginile laterale sunt rotunjite, iar capetele sunt tăiate drept. Totuşi, cosmetizările aduse acestor noi modele nu îi vor induce în eroare pe fanii Sony, care vor recunoaşte imediat ce le vor vedea că este vorba de telefoane ale companiei japoneze.

Xperia XZ spate

Modul în care cele trei tipuri de materiale folosite la exterior au fost îmbinate este ireproşabil. Practic, trebuie să te uiţi atent unde se termină un element şi începe altul. Per total, calitatea construcţiei este foarte ridicată.

În cazul XZ, finisajul de pe spate nu este la fel de lucios ca cel de pe X Compact, iar amprentele şi transpiraţia se strâng uşor pe capacul din spate.

Deşi telefoanele au un raport screen-to-body decent (de 70,9% la XZ şi 69,6% la X Compact), zona ocupată de display pe faţa telefoanelor pare mai mică din cauza faptului că cele două modele nu dispun de butoane fizice pentru Back, Home şi Recent Apps. Sunt un fan al butoanelor fizice, cu care m-am obişnuit în ultimii ani la smartphone-urile Samsung Galaxy S pe care le-am avut.

Pe Xperia XZ Sony a mutat cipul NFC de pe spate pe partea din faţă, în apropierea camerei frontale. Această decizie a companiei face puţin dificilă folosirea acestei caracteristici, de exemplu atunci când vrei să împerechezi două telefoane pentru transfer de conţinut. Din reflex pui cele două terminale spate în spate, doar ca să constaţi că nu se întâmplă nimic.

Jack-ul audio, pe care, din fericire, aceste smartphone-uri încă îl includ, este poziţionat pe marginea de sus, iar portul USB Type-C pe cea de jos. Pe partea din stânga găsim un lăcaş care găzduieşte cartela SIM şi cardul de memorie, iar pe marginea din dreapta sunt poziţionate butoanele de On/Off, Volume/Zoom Control şi cel dedicat pentru cameră.

Xperia XZ

Xperia X Compact

Legat de butonul dedicat pentru cameră, am constatat că pe modelul XZ acesta nu răspunde chiar uşor la apăsare. Uneori a trebuit să apăs de două ori sau să insist pentru ca aplicaţia să fie lansată. În cele din urmă am preferat să pornesc aplicaţia de cameră direct de pe ecran. Pe X Compact nu au fost probleme. Este posibil ca în cazul XZ să fie o problemă care afectează doar unitatea primită de noi la teste.

Butonul de On/Off găzduieşte senzorul pentru amprentă. În ciuda suprafeţei mici care ia contact cu degetul şi a faptului că pe degetul mare din dreapta, care este folosit natural pentru a atinge butonul, am o cicatrice, senzorul este extrem de precis. Trebuie precizat că nu toate versiunile telefoanelor includ senzor de amprentă în buton. De exemplu, cele vândute în SUA nu îl au activat, dintr-un motiv necunoscut. Aşa că ar fi bine să ţineţi cont de acest aspect în cazul în care vă tentează să cumpăraţi unul dintre aceste două telefoane din America.

Un aspect important care trebuie menţionat este rezistenţa la apă şi praf, certificare IP68, a modelului XZ. Potrivit producătorului, telefonul poate fi scufundat în apă la o adâncime de 1,5 m timp de 30 de minute. Aşa că nu trebuie să vă faceţi griji dacă vărsaţi din greşeală pe el un pahar cu apă sau de whiskey, că tot vine Revelionul. Din păcate caracteristica nu este prezentă şi pe X Compact (cu excepţia versiunii vândute în Japonia). 

ECRAN. Ambele modele au ecrane IPS LCD, aceeaşi tehnologie folosită şi pe iPhone. XZ are rezoluţie Full HD (1.080p) şi densitate a pixelilor de 424 ppi, iar X o rezoluţie HD (720p) şi densitate de 319 ppi. Deşi au o calitate foarte bună (culorile sunt vii, contrastul ridicat, iar luminozitatea poate fi setată la nivel mare), aceste ecrane sunt, ca performanţe, sub cele oferite de Samsung pe cele mai noi modele din seria Galaxy S. Tehnologia IPS LCD oferă însă unghiuri de vizualizare mai largi decât cea AMOLED, iar ecranul este mai uşor de folosit la lumina soarelui. Un avantaj al ecranelor cu rezoluţie mai mică prezente pe aceste smartphone-uri este acela că au un consum mai redus de energie. 

Ecranul de pe XZ este protejat cu sticlă Gorilla, dar nu se ştie ce versiune. Cel de pe X Compact nu dispunde de protecţie Corning, ci de sticlă rezistentă la zgârieturi. 

SOFTWARE ŞI PERFORMANŢE. Scoase din cutie, cele două modele Sony rulează Android 6.0.1. Pe X Compact am primit actualizarea 7.0 Nougat, dar cu puţin timp înainte de a scrie acest articol. De aceea, toate informaţiile incluse aici care ţin de performanţe sunt valabile pentru Android 6.0.1.

Este un lucru care m-a surprins plăcut în timp ce personalizam cele două telefoane pentru o primă utilizare. Sony a inclus în meniurile sistemului de operare, pentru setările mai puţin cunoscute, animaţii care îţi arată ce fac acestea. Sunt un fel de GIF-uri care ilustrează ce se întâmplă dacă bifezi căsuţa X sau Y. Mi-a atras atenţia şi altceva. În timp ce apăsam pe ecran, în jurul degetului apărea un fel de cerc purpuriu. Includ această informaţie deoarece s-ar putea ca acestă animaţie să vă deranjeze, aşa cum s-a întâmplat în cazul meu, şi să doriţi să o dezactivaţi. Cercul apare atunci când este activată funcţia Glove mode, care permite folosirea ecranului cu mănuşi. Pentru activare sau dezactivare se merge la Settings/Display/Glove mode.

Cei care şi-au făcut un obicei din a închide frecvent toate aplicaţiile de la secţiunea Recent Apps (deşi nu e neaparat necesar pe smartphone-urile puternice) s-ar putea să găsească puţin deranjant modul în care se prezintă butonul Close all. Acesta este transparent, iar scrisul de pe el este alb. Dacă aplicaţia cea mai de jos afişează tot un fundal alb, butonul se distinge greu.

Ca să recapitulăm, XZ are chipset Snapdragon 820, 3 GB memorie RAM şi grafică Adreno 530. X Compact dispune de chipset Snapdragon 650, 3 GB memorie RAM şi grafică Andreno 510. Ambele modele testate vin cu capacitate de stocare internă de 32 GB. XZ este disponibil şi în versiune de 64 GB. Atât XZ, cât şi X, dispun de slot pentru card microSD, care poate avea capacitate maximă de 256 GB.

Având ecrane Full HD , respectiv HD, Xperia XZ şi X Compact oferă o fluiditate mai mare în jocurile video decât smartphone-urile cu ecrane Quad HD. Asta deoarece sarcina care trebuie suportată de GPU este mai mică în cazul modelelor Sony. 

În utilizarea de zi cu zi ambele telefoane se descurcă excelent. Nu există lag, erori neaşteptate sau perioade în care smartphone-urile îngheaţă.

Din păcate Sony nu vrea să renunţe la propriile aplicaţii preinstalate, care în multe cazuri sunt inutile. Eu consider că multe dintre aceste titluri sunt redundante şi le bag la categoria bloatware. Folososesc de mulţi ani SoundHound pentru identificarea unei melodii pe care o aud şi nu o cunosc, aşa că găsesc TrackID de la Sony o aplicaţie inferioară,  lipsită de necesitate, care ocupă spaţiu degeaba şi nu poate fi eliminată din sistemul de operare. În aceeaşi categorie intră aplicaţii pe care probabil nu le foloseşte aproape nimeni, precum: Lifelog, Xperia Lounge sau What’s New. Există şi un antivirus preinstalat, AVG, care, de asemenea, nu poate fi scos, ci doar oprit. Personal prefer Bitdefender sau Avast. Însă chiar şi atunci când am dat disable la AVG, uneori m-am trezit că a pornit fără să ştiu după un restart. 

Sony Xperia XZ a obţinut în AnTuTu v6.2.7 un scor de 132.260, iar X Compact de 74.761. Diferenţa foarte mare este cauzată de chipset. 

CAMERA. Cele două modele includ camere aproape identice. Este vorba de un modul cu senzor de 23 MP, f/2.0, 24mm, phase detection autofocus şi LED flash. XZ dispune şi de stabilizare electronică (EIS), mai precis un algoritm de stabilizare pe 5 axe. Niciunul dintre cele două telefoane nu dispune de stabilizare optică a imaginii. Probabil Sony a decis să nu echipeze telefoanele cu o astfel de tehnologie pentru a scăpa de proeminenţa pe care ar fi făcut-o ansamblul camerei pe spatele telefonului. O decizie similară a luat şi Google în cazul modelelor Pixel.

Performanţele camerelor de pe cele două modele sunt foarte bune, dar sunt sub cele oferite de Galaxy S7. Sony produce unii dintre cei mai buni senzori pentru camere de pe piaţă, dar nu a a prea reuşit să îi implementeze excelent în propriile telefoane. XZ şi X Compact nu se descurcă foarte bine în condiţii de luminozitate scăzută sau foarte scăzută. Am constatat că smartphone-ul meu Galaxy S6, lansat în urmă cu aproape doi ani, oferă de cele mai multe ori rezultate mai bune pe întuneric.

Totuşi, este important de precizat faptul că pe segmentul lui de preţ şi la dimensiunile lui, modelul X Compact bate la capitolul cameră cam orice alt model Android de pe piaţă. 

În restul scenariilor, imaginile făcute cu telefoanele din această gamă sunt pline de detalii, au culori frumoase şi un contrast ridicat. Camera se adaptează automat la scenariul de utilizare în funcţie de ce „vede” (macro, backlight), de aceea uneori focalizarea se face mai greu. 

Activarea modului HDR, care la Galaxy S7 şi iPhone 7 se poate face imediat, este îngropată în setările camerei. Mai mult, HDR poate fi folosit doar în mod manual, pe care majoritatea utilizatorilor nu ştiu să îl folosească. Şi modul de filmare 4K este greu accesibil în meniu. 

Spre deosebire de fratele mai mic X Compact, care dispune de o cameră frontală de 5 MP, cea de pe XZ are un senzor de 13 MP. Aceasta permite o flexibilitate mai mare când vine vorba de crop-uirea unei imagini.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Camerele principale de pe XZ şi X Compact sunt mai bune decât cele care sunt prezente pe 95% din smartphone-urile de pe piaţă. Totuşi, având în vedere faptul că cea prezentă pe modelul Xperia X Performance a fost excelentă, m-aş fi aşteptat ca şi în cazul XZ să fie cel puţin la fel. Problema nu este una hardware, deoarece compania produce cei mai buni senzori de imagine. Mai mult, senzori de 23 MP produşi de Sony au oferit rezultate extraordinare pe alte smartphone-uri, precum ASUS Zenfone 3 Deluxe (Sony IMX318). Să nu uităm nici faptul că senzorii din seria iPhone 7 sunt livraţi tot de Sony.

Avem de a face cu o problemă software şi una de design al aplicaţiei. Sony are nevoie de nişte experţi şi programatori excelenţi pentru a se ocupa de tot ceea ce ţine de camerele pentru smartphone-uri. Este ciudat şi faptul că Sony a inclus pe XZ şi X Compact un senzor de 23 MP mai vechi, modelul IMX300, când deja avea disponibil IMX318, care, am spus mai sus, a dat rezultate foarte bune – mai ales în condiţii de luminozitate scăzută, unde noile sale telefoane suferă -, în alte smartphone-uri. 

Faptul că nu include cele mai bune componente pe care le produce în produsele sale este doar una dintre ciudăţeniile Sony, care se adaugă la altele, precum decizia de a nu activa senzorul de amprentă pe piaţa din SUA. Prin comparaţie, Samsung produce cele mai bune ecrane AMOLED pentru smartphone-uri de pe piaţă, dar rezervă cele mai performante modele, pe care le numeşte Super AMOLED, doar pentru vârfurile sale de gamă, pentru a avea un avantaj competitiv. La fel face şi LG, care produce unele dintre cele mai bune baterii pentru electronice. Versiunile cele mai performante sunt rezervate pentru produsele companiei. 

Imagini realizate cu camera de pe Xperia XZ:

În amurg, camera de pe XZ începe să aibă dificultăţi, după cum se vede în imaginea de mai jos (scade contrastul, iar în imagini apare mai mult zgomot):

AUDIO. Aceasta este o parte importantă din noile smartphone-uri Sony. Modelele includ suport pentru formate audio Hi-Res, precum FLAC, ALAC, DSD şi LPCM. Mai mult, tehnologia de la bord poate face un format comprimat precum MP3 să se audă mai bine.

În partea de sus şi în cea de jos a feţei telefoanelor sunt două difuzoare care oferă sunet stereo. Chiar şi la volum maxim sunetul este excelent, fără distorsiuni.

BATERIA. XZ dispune de un acumulator de 2.900 mAh, iar X Compact de o baterie de 2.700 mAh. Ambele smartphone-uri oferă autonomie de o zi şi jumătate în regim de utilizare normală – browsing, aplicaţii de chat, Facebook, Messenger, Instagram, camera folosită de câteva ori.

Telefoanele dispun de tehnologie de încărcare rapidă a acumulatorului Quick Charge 3.0, dar… există un „dar”. Din păcate adaptorul inclus de Sony în cutii nu este compatibil cu aceasta, iar încărcarea se face normal şi… anevoios, aş adăuga. Adaptorul care vine în cutie este  Sony UCH20 1.5A. Pentru a beneficia de Quick Charge 3.0 va trebui să comandaţi modelul de adaptor Sony UCH12W, care costă în jur de 50 de euro sau un model third-party de la un producător precum Anker sau altul.

Sony nu a inclus pe niciunul dintre cele două telefoane tehnologie de încărcare wireless. Mie îmi lipseşte, deoarece am instalat acasă, în maşină şi la birou plăcuţe de încărcare. Deşi degradează ceva mai repede bateria, încărcarea fără fir mi se pare mult mai comodă, deoarece nu mai stai de fiecare dată să bagi şi scoţi cablul din telefon. Pur şi simplu îl aşezi pe plăcuţă, ca şi cum l-ai pune pe birou.

CONCLUZIE. Cei care caută un smartphone high-end de ultimă generaţie ar trebui să arunce o privire atentă şi la aceste două modele din portofoliul Sony. Xperia XZ poate concura de la egal la egal cu alte smartphone-uri excelente lansate în acest an, precum Huawei P9 sau HTC 10. Totuşi, rămân în continuare la părerea că, per total, Galaxy S7 edge de la Samsung este cel mai bun smartphone cu Android lansat în acest an, iar Google Pixel este de asemenea un dispozitiv excelent. În cazul în care nu vă place Samsung sau v-aţi pierdut încrederea în companie după incidentul nefericit cu Note7, Xperia XZ este un terminal pe care îl recomand cu încredere. Mai este un aspect foarte important care face ca XZ să fie mai atractiv decât Galaxy S7 sau Pixel pentru un anumit segment de utilizatori. Este vorba de audiofili, care vor găsi în smartphone-ul Sony un dispozitiv excelent pentru muzică, cu o mulţime de setări şi caracteristici audio unice. La acest capitol noile smartphone-uri Sony depăşesc clar orice model din oferta Samsung sau a altei companii rivale. 

Pe de altă parte, X Compact este foarte puternic pentru categoria de preţ din care face parte şi nu veţi găsi alte telefoane Android de aceste dimensiuni echipate cu o cameră atât de performantă. 

XZ poate fi găsit în România, în versiunea de 32 GB, la preţuri cuprinse între 3.000 şi 3.200 de lei, preţ comparabil cu cel al unui Galaxy S7 edge. În unele cazuri (de exemplu la Vodafone) în preţul de 3.000 de lei este inclus şi un set de căşti wireless Sony MDR-XB950BT (care costă separat aproximativ 740 de lei). X Compact poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 1.800 şi 2.000 de lei. 

Părţi pozitive

Calitate excelentă a construcţiei
Software uşor de folosit şi bine finisat
Performanţe ridicate
Tehnologie de încărcare rapidă a bateriei
Rezistenţa la apă şi praf pentru Xperia XZ
Slot pentru card microSD
Suport pentru sunet Hi-Res
Pentru segmentul lui de preţ, camera de pe X Compact nu prea are rivală

Părţi negative

Nu dispun de încărcare wireless
Nu vin în cutie cu adaptor Quick Charge 3.0
Nu au butoane fizice pentru Back, Home şi Recent Apps
Camera de pe XZ putea fi mai bună

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult