Sony Xperia Z1 mini – prima imagine oficială şi specificaţiile confirmate

Autori: Daniel Ion, Liviu - Andrei Mihai 30.09.2013
Sony Xperia Z1 mini – prima imagine oficială şi specificaţiile confirmate

Am aflat cu ceva timp în urmă că viitorul model mini de la Sony va fi construit pe platforma lui Xperia Z1, cunoscut sub numele de cod Honami. Zvonurile ni s-au părut până acum destul de interesante. Xperia Z1 mini urma să fie primul model compact ce prelua chipset-ul de la modelul mai mare. În plus, camera foto cu senzor de 20,7 MP de pe Xperia Z1 ajungea pe lista de specificaţii a terminalului cu ecran de 4.3”. Toate aceste informaţii au fost confirmate neoficial de apariţia unor imagini de catalog din Japonia. Operatorul nipon NTT DoCoMo va avea în ofertă un anume Sony Xperia Z1 f.

Sony Xperia Z1 şi viitorul model Xperia Z1 f

Acest terminal va oferi un ecran de 4.3” cu rezoluţie de 720×1280 pixeli. Chipset-ul din dotare este Snapdragon 800, dotat cu procesor quad core tactat la 2.2 GHz. Memoria RAM este de 2 GB, iar pentru stocare utilizatorii vor avea la dispoziţie 16 GB de memorie. Sony nu a reuşit să pună într-o carcasă mai mică aceeaşi baterie pe care am găsit-o la Xperia Z1. Modelul mini va avea un acumulator cu capacitate de 2.300 mAh. Din punct de vedere al dimensiunilor, Xperia Z1 mini va fi puţin mai scurt şi mai îngust decât Xperia T, topul de gamă de anul trecut. Asta înseamnă că va fi mult mai uşor de ţinut în mână şi manevrat decât Xperia Z sau Xperia Z1, bifând una din calităţile absolut necesare unui model mini.

Specificaţiile din catalogul japonez

Terminalul va fi aproape la fel de gros ca HTC One mini, ceea ce nu-l va pune în dezavantaj la capitolul dimensiuni. Singura reţinere pe care o am este legată de camera foto. Aş fi preferat un modul foto cu senzor mai mare şi mai puţini megapixeli. Sony Xperia Z1 nu a reuşit să ne convingă că este cel mai bun cameraphone cu Android. Mă îndoiesc că Xperia Z1 mini o va face. Cât despre preţ, viitorul mini va fi scump, însă dotările sale vor fi pe măsură. Conform catalogului de la NTT DoCoMo, telefonul va fi disponibil în patru culori: alb, negru, roşu şi galben. Carcasa va fi rezistentă la apă, iar rama ar trebui să metalică.